G4Media.ro

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară derulează lucrări de cadastru gratuite…

Sursa Foto: granarii.ro

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară derulează lucrări de cadastru gratuite pentru cetăţeni în 97% dintre localităţile României

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează, gratuit pentru cetăţeni, lucrări de înregistrare sistematică a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară în 2.779 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), din cele 2.860 în care nu este finalizată înregistrarea proprietăţilor, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Finanţarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF), din fonduri europene nerambursabile, dar şi din bugetele primăriilor, a informat joi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

ANCPI, instituţie publică aflată în subordinea MDLPA, a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localităţi, în 321 de UAT-uri, precum şi în peste 26.900 de sectoare cadastrale.

Dintre cele 321 de UAT-uri finalizate, 193 au fost cadastrate cu fonduri europene, prin Proiectul major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”, finanţat în cadrul Axei prioritare 11 a Programului Operaţional Regional 2014-2020 (POR) şi continuat în cadrul Programului Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).

Până la această dată, prin programele derulate, ANCPI a deschis, gratuit pentru cetăţeni, peste 8,5 milioane de noi cărţi funciare.

Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvenţiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară 8,31 de milioane de hectare (87%).

În prezent, se desfăşoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 484 de comune, dintre care 450 beneficiază de fonduri europene.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor (terenuri şi clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene şi din bugetul local al primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro. Proiectul major a fost finanţat, până în decembrie 2023, prin Programul Operaţional Regional şi a fost etapizat. Faza II a Proiectului este finanţată, în prezent, prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027.

Mai multe informaţii referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.