G4Media.ro

Aflat în vizită în Belarus, Viktor Orban solicită ridicarea sancţiunilor europene impuse…

Sursa foto: Facebook Viktor Orban

Aflat în vizită în Belarus, Viktor Orban solicită ridicarea sancţiunilor europene impuse regimului Lukașenko

Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vizită în Belarus, a solicitat vineri ridicarea sancţiunilor europene impuse acestei ţări conduse din 1994 de preşedintele autoritar Aleksandr Lukaşenko, transmite AFP, preluată de Agerpres.

„Parteneriatul nu se poate construi cu sancţiuni. Iată de ce este timpul ca Uniunea Europeană să ridice sancţiunile existente faţă de Belarus”, a afirmat Orban.

Şeful executivului ungar a cerut, odată ce va fi încheiată criza legată de pandemia de COVID-19, instaurarea unei „noi etape în cooperarea între UE şi Uniunea eurasiatică”, o alianţă a majorităţii fostelor republici sovietice condusă de Moscova şi din care face parte şi Belarusul.

În opinia lui Orban, o astfel de cooperare ar fi un ”eveniment cheie pentru regiunea” europeană.

Introduse prima dată în 2004, sancţiunile faţă de Belarus includ un embargo asupra vânzărilor de arme şi echipamente ce pot servi la reprimarea manifestaţiilor şi o listă neagră a înalţilor demnitari belaruşi.

Măsurile au fost prelungite până în februarie 2021.

Premierul ungar este acuzat că a profitat de criza cauzată de COVID-19 pentru a-şi consolida puterea prin adoptarea unei legislaţii de urgenţă considerate ”dictatoriale” de către opozanţii săi. Ungaria face obiectul unei proceduri pentru încălcarea valorilor Uniunii Europene, ceea ce teoretic se poate finaliza cu sancţiuni.

Sursa foto: Facebook Viktor Orban

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

19 comentarii

  1. Ce de rahat a ajuns si Viktoras…

    • Ce comentarii tampite.
      Se vede ca sanctiunile nu au avut niciun efect, nu fac altceva decat sa impinga Bielorusia in bratele lui Putin.
      Orban insa vrea schimbarea strategiei contraproductive a UE, eliminarea sanctiunilor si ademenirea, apropierea Bielorusiei de Europa.
      Numai tampitii nu vad treaba asta… 🙂

  2. Bielorusii nu vor bigmec, rusine!

    • Nu, mah, vor unire cu Rusii pentru destul gaz. Rusia o sa ajute Belarus sa prospere, asa cum si-a ajutat absolut toti vecinii si prietenii.
      Culmea e ca in Moscova sunt niste McDonald’s (tu ti-ai facut temele sau ai venit nepregatit?).

  3. Cind te gindesti ce era Ungaria o data , o tara proeuropeana cum alta nu exista . Ce ii mai pizmuiam pe maghiari ca au de toate si ca sunt mai europeni ca noi si acum unde au ajuns .

  4. Un astfel de tupeu ca la Viktor Orban asta vezi doar la dictatorii pe care Istoria intr-un final i-a trimis la locul lor!
    Evident ca cererile lui nu le baga nimeni in seama, individul se baga singur in seama, dar exista o populatie unde discursul lui are „priza”: oameni fara multa Educatie din „regiunile peirdute” de Ungaria, usor de manipulat, fix cum avea Dragnea si cum are PSDul de 30 de ANI, cand ataca multinationalele care „sug sangele romanilor”, desi daca Dacia ar pleca de la Pitesti TOT judetul Arges ar ajunge in somaj, NU exista NIMIC in Arges in afara de Dacia si furnizorii de pe platforma!
    Individul are o retorica numai buna pentru oameni cu putina EDUCATIE, Neinformati care mai pun botul la asemenea fantezii si la asemenea propaganda, mai ceva decat a comunistilor!
    Am citit azi un discurs si mai aiuritor, al Vicepremierului Ungariei Zsolt Semjén care intr-un discurs in orasul Csurgó, de Ziua solidarităţii naţionale, care coincide cu centenarul semnării Tratatului de pace de la Trianon, a delirat efectiv, uite:
    „Făcând referire la procentele etnice modificate in urma Trianonului, Vicepremierul ungar a spus că „acceptând Trianonul, este trădare”, scrie hirado.hu.
    „Dorim să rămânem maghiari pentru că suntem moştenitori ai miracolului(!!) pe care îl numim maghiaritate(!!), ai acestei limbi ingenioase(!!!), ai acestei istorii eroice(!!), ai acestei unice culturi(!!), ai acelor valori pe care numai noi le putem păstra pentru noi înşine şi le putem oferi umanităţii”.(!!!??)
    El a atras atenția că a rămâne maghiar este posibil doar dacă va dăinui întreaga maghiarime și că “dacă ar dispărea maghiarii din Transilvania sau din Slovacia, ar fi mutilată maghiarimea din întreaga lume”.(!!)
    Delirul asta nationalist intr-o Lume globalizata(Investitiile STRAINE in Ungaria sunt uriase si BUNE!!) tine la o populatie fara multa Educatie, stiut fiind ca Viktor Orban Orban exploatează Trianonul din oportunism.
    El stie bine ca toate comunitățile maghiare din afara granițelor ungare(carora le-a dat cetatenie maghiara!) îi asigură voturile de care are nevoie pentru a se menține la putere – un factor cu un potențial pe cale de a deveni tot mai important pe măsură ce Partidul său pierde controlul marilor Municipalități ungare.
    https://www.g4media.ro/breaking-partidul-lui-viktor-orban-pierde-budapesta-presa-maghiara-scrie-ca-opozitia-a-castigat-alegerile-locale-in-capitala-ungariei.html
    Acțiunile sale cinice prin care profita de pe urma resentimentelor istorice ale compatrioților săi sunt tipice dictatorilor fara scrupule…
    Asa rezista dictatorii, iar acest nationalism excesiv nu serveste deloc INTERESELOR Ungurilor de rand, oare ce le aduce asta ungurilor de rand(s-or intreba?!), serveste doar lui Viktor Orban si acolitilor lui sa ramana la putere…
    Mi-amintesc ca ajunseseram sa nu-l mai suportam pe Dragnea(si pe Dancila!), oare cum il suporta ungurii Educati pe acest dictator?!

    G4media, va rog sa dati postarea!

    • @lili – parerea mea e ca omul e sustinut de vestici – poate nu deschis, altfel nu pot sa mi explic investitiile straine. Adica, lobbyul maghiar si-a facut datoria.

      In Transilvania majoritari sunt romanii, nu incape indoiala – dar ce incearca e sa se induca ideea ca Transilvania nu e Romania, ceea ce e o mare magarie. Sper ca in viitorul apropiat domniile lor sa fie pusi la groapa de gunoi a istoriei.
      Problema e ca Romania a cam stat prea linistita cu privire la iredentismul maghiar. Sper sa luam masuri. Stim prea bine de cat sovinism dau dovada ungurii.

    • @Praslea cel voinic: Nu numai ca a stat prea linistita cu privire la sovinismul maghiar, dar in 2018 Dragnea si Tariceanu i-au dat OK lui Viktor Orban sa faca investitii in Transilvania, dupa pofta inimii lui!
      Asta inseamna ca am ajuns ca in Transilvania, Autoritatea in mintea acelor oameni care traiesc acolo sa fie Budapesta, NU Statul roman!
      Ori, exact asta face Orban Viktor: incet-incet in zonele foste ale Imperiului austro-ungar capata INFLUENTA Ungaria si intr-o zi….
      De Ziua Trianonului NICI o voce credibila a Romaniei, din nici un domeniu, NU a spus un cuvant care sa se auda in afara Romaniei…
      In timp ce Ungaria a tinut Sedinta solemna in Parlament si si-au „plans durerea”…
      Nu era de plans sau de ras la Bucuresti, dar cateva cuvinte despre acest eveniment marcant in Istoria Tarii meritau spuse…Istoria Romaniei se impiedica in dispute politice marunte, balcanismul nostru a ramas… pariez ca intrebati, fara hartie in fata, nici un politician roman NU ar STI sa spuna cateva cuvinte consecutive inteligente si inteligibile despre Trainon…
      Viktor Orban e un tip foarte inteligent si educat, are un CV impresionant(mi-amintesc ca intr-o analiza STRATFOR din 11 Octombrie 2013 era apreciat ca „un foarte bun geostrateg politic(„Hungary: Why Viktor Orban Is a Good Geopolitical Strategist”,!)!), discursurile lui populiste sunt cauzate de oportunismul din el care a inteles repede, ca si Erdogan al Turciei, cum poate ramane la PUTERE!
      Dati-mi un politician roman cu astfel de aprecieri din partea unei Institutii publice sau private Internationale!
      Cat priveste Investitiile straine, nu cred ca Ungaria e sustinuta de vest, Investitorii nu intreaba Statul german unde sa investeasca atunci cand produc masini in fabricile din Ungaria: in schimb aleg Ungaria care ofera Infrastructura moderna pe tot cuprinsul Tarii(Romania are aproape 800 km de Autoostrada, Ungaria aproape 2000 Km!), pozitie geografica favorabila fiind mai aproape si mai bine legata dpdv al infrastructurii de pietele auto din Vest(similar vedem in Cehia si Slovacia), o forta de lucru calificata si bine educata, dar inca ieftina fata de vest… in ’91 Suzuki s-a instalat in Ungaria, in ’91 va vine sa credeti?!
      In plus, Ungaria are un regim fiscal avantajos în privința impozitului pe profit (scutire 80% pe 10 ani), legislație favorabilă privind holdingurile, a implementat MASIV sistemul de învățământ dual(la noi abia acum!), extins la toate nivelurile pentru a preveni criza de forță de muncă și are o mai bună coordonare a planurilor de învățământ cu necesitățile sectorului auto,(la noi, abia acum si se datoreaza marilor producatori auto din zona Brasovului!)!), in timp ce in Romania la nivel de Minsiter Sistemul de invatamant e RUPT toatal de necesitatile pietei fortei de munca!
      Infrastructură rutieră a reprezentat un domeniu STRATEGIC pentru Ungaria, precis prioritizat, bugetat și cu un cadru legislativ adecvat inca din anii ’90, la noi NICI AZI!
      In Romania in 30 de ANI politicienii NU pot arata ceva, in sensul: „Asta am FACUT, asta ramane in urma noastra”!
      In Ungaria(ca si Erdogan in Turcia!) Viktor Orban are ce arata!
      Citeam undeva(in ZF) un articol anul tercut: „De ce nu se teme iliberalul Viktor Orban că îi vor pleca investitorii din Ungaria: „Şi unde să se ducă, în România, unde infrastructura este slabă, sau în Ucraina, unde este război? Sau poate în Balcani, de unde mulţi au emigrat deja?“

  5. Ma, asta e prost sau se face? Oare UE de ce tace si ignora vipera asta?

  6. Păi și la cine solicită? Un handicapat a ajuns! Mă mir că-l mai bagă cineva în seamă.

  7. G4media, de ce cenzurati, unde e postarea mea?
    Rusine!!

    • @lili
      Daca ai avut o postare mai lunga, o sa fie moderata si-o sa apara mai tarziu. Comentarii scurte si apar imediat.

    • @Vali: dar ce naiba le trebuie timp la comentariile mai lungi, ca doar nu le traduc din limbi straine?!!!
      Nu stiu daca asta e cauza, dar de la o vreme, G4media ma cenzureaza la greu!

  8. Tot tineretul hastag ar fi dorit primavara asta sa aiba standardele de respectare a drepturilor si libertatilor din Belarus. Cam asta e ironia… Apropo, pentru faptul ca nu a inchis aberant tara, ati auzit sa fi fost vreo criza umanitara in Belarus?

    • Da, dreptul la moarte. E singura țară din Europa care își execută cetățenii. E și ăsta un drept… :-)))

    • Nu bre! N am auzit! Da’ ne doare i pla de ei la fel ca si e ce se se intampla cu cei din usa!

  9. Hunii le-au fost vecini candva.Asta e, Campia Panoniei pastreaza reminscente ancestrale!!!

  10. Weißrussland si Ukraine sa sa fie in Europa cand se dezic total de rusi si vor scrie cu caractere latine/europene! Barbarii din Est n au ce cauta deocamdata in EU!

  11. Norocul lor! Oare cine și-ar dori să ajungă pe mâna francezilor?