Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul arată că ”Parlamentul va decide cu privire la oportunitatea adoptării acestei inițiative legislative” în punctul de vedere oficial transmis legislativului cu privire la proiectul de lege depus de PMP prin care terenul Romexpo ar urma să fie trecut gratuit din proprietatea statului (Regia Patrimoniului) la Camera de Comerț și Industrie a României. Camera de Comerț vrea să ridice pe teren un mega-proiect rezidențial împreună cu Grupul Iulius, cu turnuri de 42 de etaje.
Deși refuză să adopte un punct de vedere tranșant, guvernul arată în document că proiectul de lege ”creează premisele unor vicii de neconstituționalitate”, iar ”mecanismul propus apare ca fiind necorelat cu prevederile de drept comun în materia dreptului de proprietate având ca titular statul”.
Reamintim că președintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, și senatoarea USR Silvia Dinică, membru în aceeași comisie, au reclamat faptul că proiectul PMP încalcă legislația și au decis amânarea avizului necesar pentru a intra la votul din plenul Senatului.
Citește aici punctul de vedere integral al Guvernului în afacerea Romexpo
Asta ca sa se stie clar ca nu au interese in chestiune !
PS. Altfel…
Se va face si acest proiect la fel ca si celelalte…
Insistam sa aratam Europei ca Bucurestiul ramane ceea ce a fost mereu in timpul bolsevicilor….un oras care se opune oricarei incercari de a tine pasul cu Europa…. Insistam sa demonstram ca nu suntem capabili sa avem o viziune de viitor. Pt cei care ma veti injura – sunt 1/2 roman (dupa mama) sunt nascut si crescut in Bucuresti pana ce am plecat definitiv in Germania.
Opa un nou postac pe aici…bine ai venit tovarase
42 etaje, da, dar în Sudul neglijat al Capitalei.
Ce inseamna „a lasa la Latidudinea” cuiva? Parca mai degraba se” lasa la Atitudinea” cuiva, si nu la latidudini sau longitudini.
@dexu’ – Daca a fost o ironie la continut (si nu la forma) comentariul tau, fa si tu un semn cu ochiul, ceva… Nu ne lasa asa, fara explicatie, ca altfel chiar putem crede ca nu nu stii sensul figurativ din context al cuvantului latitudine
Bine ca i da la un privat statul un teren de 500 de milioane de euro si la milioane de saraci nu le da nimic i arunca in bratele dezvoltatorilor privati care au construit cu 500 euro mp si l vand cu 1200 eur mp bani care saracul care cumpara nu i are si se imprumuta si plateste in 30 de ani dobanzi de inca 1200 euro la cei 1200 euro imprumutati
deci se construieste cu 500 euro mp si saracul plateste 2400 euro mp
de ce sa nu construiasca statul in regim ANL pe terenul care se face cadou cu 500 euro mp si sa vanda tinerilor fara posibilitati cu un 700 de euro
ca sa nu plece din tara
e acelasi rationament ca la rosia montana in sensul ca un cadou de la stat care e suficient de mare nu mai e cadou e ,, investitie strategica”
Saracii au ajutoare. Aici e vorba de un privat care vrea sa pompeze milioane in economie. Eu sunt de acord cu proiectul.