Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Doar o zi a mai rămas până la inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. Unul ultra-modern, pentru că Aeroportul brașovean este singurul din Europa de Sud-Est în care traficul va fi monitorizat și controlat dintr-un turn virtual. Unul aflat la Arad, la 450 de kilometri distanță de Aeroport, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.
„Toate informațiile de la Brașov, atât imagine, cât și informațiile de voce, adică transmisia sol – aer, sol – sol; Controlorii trebuie să vorbească cu dispecerii de sol, să vorbească cu pompierii de acolo, local, pe un aeroport. Acest lucru nu se face prin telefon, ci se face printr-o stație, pentru că transmisia trebuie să fie imediată. Toate astea se transmit pentru o linie de date dublată din punct de vedere tehnic, deci să fie bază și rezervă, linie de date de mare capacitate, de la Brașov, la Arad. Întârzierea de transmitere este sub o secundă. Practic, nu există întârziere de semnal”, a precizat directorul regional ROMATSA, Florin Manta.
Turnul virtual nu este singura premieră a Aeroportului brașovean.
„Sunt aici niște premiere. Brașovul e, din ultimii 50 de ani, primul aeroport construit de la zero. O altă premieră în România, nu mondială, dar în România, este acest turn virtual. Dar un alt element care iar este specific – este al doilea aeroport din lume care nu mai trece prin varianta de turn clasic. Deci, unde mai există tehnologia asta în lume. Mai sunt vreo 30 de aeroporturi la momentul ăsta în toată lumea care au tehnologie «remote tower». Toate au trecut de la turn clasic, la turn virtual. Există doar două aeroporturi în lume care au făcut-o direct: Brașovul, al doilea, și mai este unul în Suedia”, a adăugat Florin Manta.
Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav va fi inaugurat oficial joi, 15 iunie, atunci când pe pistă va ateriza, la ora 8.10, primul avion TAROM.
Aveți si exemple cu școli noi, cu laboratoare, la oraș,…
Sa zbori e un lux… Bucurestiul ar trebui sa detina monopolul
Corect. O investitie facuta din orgolii locale fara vreo sansa sa se recupereze investitia. Dar asa e la moda, nu esti baron pe bune, daca nu ai echipa de fotbal si mai nou, aeroport.