G4Media.ro

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a refuzat să ratifice prerogativele delegaţiei parlamentare…

sursa foto: emerging-europe.com

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a refuzat să ratifice prerogativele delegaţiei parlamentare a Azerbaidjanului

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a refuzat miercuri să ratifice prerogativele delegaţiei parlamentare a Azerbaidjanului, excluzându-i temporar pe cei 12 parlamentari ai săi pentru nerespectarea unor „angajamente majore” de către autorităţile de la Baku, informează AFP, transmite Agerpres.

Această decizie nu are niciun impact asupra prezenţei Azerbaidjanului în cadrul Consiliului Europei, Baku rămânând membru „deplin”, insistă într-un comunicat de presă APCE, care îşi desfăşoară săptămâna aceasta, la Strasbourg, sesiunea de iarnă.

Organul parlamentar al Consiliului Europei „a decis să nu ratifice prerogativele delegaţiei azere”, justificând această decizie prin faptul că Baku nu şi-a îndeplinit „angajamentele majore decurgând” din aderarea sa la Consiliului Europei în urmă cu 20 de ani”.

Reglementările APCE prevăd ca, o dată pe an, parlamentele naţionale sunt invitate să îşi prezinte prerogativele delegaţiilor. Milli Mejlis, parlamentul azer, a prezentat prerogativele unei delegaţii de 12 membri, care nu au fost ratificate.

„Delegaţia Azerbaidjanului îşi va putea relua activităţile în cadrul Adunării atunci când vor fi îndeplinite condiţiile prevăzute de Regulament”, indică Adunarea în comunicatul său de presă, fără alte detalii.

Într-o rezoluţie adoptată cu 76 de voturi pentru, 10 împotrivă şi 4 abţineri, APCE şi-a exprimat „preocupările foarte serioase (…) cu privire la capacitatea (ţării) de a organiza alegeri libere şi corecte” şi pune sub semnul întrebării „separarea puterilor”, „slăbiciunea puterii legislative în raport cu puterea executivă”, „independenţa justiţiei” şi „respectarea drepturilor omului”, aşa cum sunt ilustrate de numeroasele hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

APCE a discutat, de asemenea, situaţia din Nagorno-Karabah, deplângând faptul că liderii azeri „nu au recunoscut consecinţele umanitare foarte grave şi în domeniul drepturilor omului” care decurg din lipsa accesului liber şi sigur prin coridorul Lachin.

Rezoluţia citează, de asemenea, câteva exemple de „lipsă de cooperare” cu APCE, în special în privinţa”raportorilor săi de monitorizare” cărora „nu li s-a permis să se întâlnească cu persoane care ar fi reţinute din motive politice”. De asemenea, APCE nu a fost „invitată să observe următoarele alegeri prezidenţiale”, iar „altor raportori APCE li s-au refuzat vizitele”, a deplâns situaţia APCE.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează