Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Administratorul NASA, Bill Nelson, sosește în Bulgaria. Nelson va vizita și România. Scopul vizitei sale este de a continua eforturile de aprofundare a cooperării internaționale și de a promova utilizarea pașnică a spațiului cosmic. România și Bulgaria sunt semnatarele Acordului Artemis, care definește principiile de bază pentru explorarea pașnică a spațiului. Nelson se va întâlni cu înalți demnitari din ambele țări, inclusiv cu premierul României, Marcel Ciolacu, și cu președintele Bulgariei, Rumen Radev.
În Bulgaria, administratorul NASA se va întâlni cu ministrul inovației și creșterii, dr. Rosen Karadimov, și va vizita singurul producător de sateliți din țară, care cooperează cu diverse companii din întreaga lume. În cadrul vizitelor sale în ambele țări, Nelson va discuta despre importanța parteneriatelor internaționale și cooperării în spațiu, inclusiv despre relațiile transatlantice cu NASA. În aula Universității „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia, Bill Nelson va susține o prelegere în cadrul evenimentului „Hello, Cosmos! Aici NASA!” – ”Generația Artemis: Cum va alimenta colaborarea internațională călătoria noastră spre Lună și dincolo de ea”.
Evenimentul va avea loc pe 21 octombrie, la ora 16:00. Bill Nelson va evidenția beneficiile educației în știință, tehnologie, inginerie și matematică, precum și rolul tinerilor ca reprezentanți ai generației „Artemis” – termenul pe care NASA îl folosește pentru a descrie următoarea generație de exploratori spațiali. La sfârșitul anului trecut, Bulgaria a devenit a 32-a țară care a aderat la Acordurile Artemis de parteneriat internațional strategic în domeniul tehnologiilor spațiale. (www.dariknews.bg – 17 octombrie, potrivit Rador Radio România.
Sursa: DARIK / Rador Radio România / Traducerea: Daniela Dumitru
Si ce o sa faca in Romania? O sa vorbeasca cu Ciolacu? Nu are timp sa ia meditatii si pentru subiectul acesta.