Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Noi acuzații de hărțuire sexuală la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Comisia de Etică a universității analizează situația profesorului Andrei Mitrea, acuzat de mai multe studente că folosește un limbaj indecent la cursuri și face referiri sexuale. După cercetări, va fi emis un raport cu concluzii, spune rectorul Marian Moiceanu pentru Edupedu.ro.
Mai exact, acuzațiile au apărut pe 16 august, iar despre ele a scris inițial publicația redactiaropaganism.eu. Aceasta a prezentat mai multe mărturii ale unor studente care s-au plâns de comportamentul nepotrivit de la cursuri sau ateliere și de limbajul indecent și fără legătură cu obiectul cursurilor, potrivit acestora.
Edupedu.ro a solicitat de pe 22 august un punct de vedere de la lectorul Andrei Mitrea de la Facultatea de Urbanism a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București (UAUIM).