universitatea de arhitectura

EXCLUSIV Criza PUG București continuă: Synergetics, o companie din consorțiul condus de Universitatea de Arhitectură, decide să-și închidă activitatea / Cum afectează decizia elaborarea planului urbanistic și contractul cu Primăria Municipiului București

05 nov.
Compania Synergetics Corporation S.A., una dintre cele 5 entități care elaborează noul Plan Urbanistic General al Municipiului București (PUG), și-a încetat activitatea începând din 4 noiembrie, după 18 ani de funcționare, a declarat pentru G4Media Adrian Ilie, reprezentantul companiei. Firma a trimis și un comunicat în care arată că ”după 18 ani de activitate, Synergetics […]
EXCLUSIV Criza PUG București continuă: Synergetics, o companie din consorțiul condus de Universitatea de Arhitectură, decide să-și închidă activitatea / Cum afectează decizia elaborarea planului urbanistic și contractul cu Primăria Municipiului București

Acuzații de hărțuire sexuală la Universitatea de Arhitectură din București. Cazul profesorului Andrei Mitrea, ajuns la Comisia de Etică, după reclamații ale studenților că ar fi făcut referiri sexuale la cursuri

24 sept.
Noi acuzații de hărțuire sexuală la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Comisia de Etică a universității analizează situația profesorului Andrei Mitrea, acuzat de mai multe studente că folosește un limbaj indecent la cursuri și face referiri sexuale. După cercetări, va fi emis un raport cu concluzii, spune rectorul […]
Acuzații de hărțuire sexuală la Universitatea de Arhitectură din București. Cazul profesorului Andrei Mitrea, ajuns la Comisia de Etică, după reclamații ale studenților că ar fi făcut referiri sexuale la cursuri

Profesorul de la Universitatea de Arhitectură acuzat de hărțuire sexuală și-a dat demisia

09 aug.
Dorin Ștefan Adam, conferențiar al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București care a fost acuzat de hărțuire sexuală la adresa unor studente, și-a dat demisia, potrivit unei informări remise Edupedu.ro. Decizia vine după ce rectorul UAUIM a cerut senatului universitar încetarea definitivă a contractului de muncă în cazul profesorului. Potrivit Rectorului Marian […]
Profesorul de la Universitatea de Arhitectură acuzat de hărțuire sexuală și-a dat demisia

Plângere la DNA după neregulile de la admiterea 2024 la Facultatea de Arhitectură / Conducerea Universității „Ion Mincu” anunță că va face publice concluziile raportului de la controlul Ministerului Educației

07 aug.
Candidații nemulțumiți de cum s-a organizat admiterea la Facultatea de Arhitectură a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București în acest an au depus plângere la DNA, arată informațiile Edupedu.ro, confirmate de reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Miercuri la prânz, 7 august, părinții și candidații nemulțumiți de neregulile de la admiterea din […]
Plângere la DNA după neregulile de la admiterea 2024 la Facultatea de Arhitectură / Conducerea Universității „Ion Mincu” anunță că va face publice concluziile raportului de la controlul Ministerului Educației

ULTIMA ORĂ Rectorul Universității de Arhitectură din București cere Senatului universitar concedierea profesorului acuzat de hărțuire sexuală. „Comportament incalificabil”

07 aug. 4
Rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București cere Senatului universitar încetarea definitivă a contractului de muncă cu profesorul Dorin Ștefan Adam, acuzat de hărțuire sexuală la adresa unor studente. Marian Moiceanu spune pentru Edupedu.ro că profesorul „a adus prejudicii grave de imagine școlii” și că are un comportament incalificabil. „Comportamentul cadrului […]
ULTIMA ORĂ Rectorul Universității de Arhitectură din București cere Senatului universitar concedierea profesorului acuzat de hărțuire sexuală. „Comportament incalificabil”

Profesorul de la Arhitectură acuzat de hărțuire sexuală va fi suspendat din toate activitățile didactice și este cercetat de comisia de etică, anunță conducerea Universității „Ion Mincu”

31 iul. 2
Profesorul Dorin Ștefan Adam de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București va fi suspendat de la toate activitățile didactice și este cercetat de comisia de etică a instituției de învățământ superior, potrivit unei informări a conducerii UAUIM, transmite Edupedu.ro. Reacția Universității în cazul profesorului Dorin Ștefan Adam vine după articolul […]
Profesorul de la Arhitectură acuzat de hărțuire sexuală va fi suspendat din toate activitățile didactice și este cercetat de comisia de etică, anunță conducerea Universității „Ion Mincu”

Corpul de control al ministrei Educației, trimis la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, după ce Ligia Deca s-a întâlnit cu părinți nemulțumiți de neregulile de la admitere – surse

25 iul.
Corpul de control al ministrei educației, Ligia Deca, a fost trimis la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu (UAUIM) din București, joi dimineață, 25 iulie, potrivit surselor Edupedu.ro. Verificările au loc după neregulile semnalate la începutul săptămânii la admiterea de la Facultatea de Arhitectură, unde notele au fost inițial afișate necorespunzător în dreptul numelor […]
Corpul de control al ministrei Educației, trimis la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, după ce Ligia Deca s-a întâlnit cu părinți nemulțumiți de neregulile de la admitere - surse

Nereguli la admiterea 2024 la Arhitectură, la Universitatea Ion Mincu din București. Rezultatele se publică din nou marți, 23 iulie, după erori informatice la preluarea notelor

23 iul.
Rezultatele admiterii 2024 la Arhitectură, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București, vor fi republicate marți, 23 iulie, până la ora 10:00, anunță instituția într-un comunicat de presă, transmite Edupedu.ro. Asta după ce rezultatele publicate inițial nu sunt cele corecte, din cauza unei erori informatice la corelarea notelor pentru portofoliile […]
Nereguli la admiterea 2024 la Arhitectură, la Universitatea Ion Mincu din București. Rezultatele se publică din nou marți, 23 iulie, după erori informatice la preluarea notelor

Care sunt cartierele din București în noul plan urbanistic general pus în dezbatere publică de Nicușor Dan / Nume de cartiere cu rezonanță comunistă păstrate în Capitală: IMGB, 23 august, Sălăjan / Șeful de proiect: ”Le-am grupat în funcție de problematici comune, împărțirea noastră nu a fost una tradițională”

15 iun. 2
Bucureștenii sunt invitați să răspundă la un chestionar în care sunt întrebați cât de mulțumiți sunt de cartierul în care locuiesc, cum ar trebui să arate în viitor și ce ar trebui îmbunătățit în București. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că opiniile bucureștenilor vor sta la baza proiectului noului plan urbanistic general […]