Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Actualul procuror şef al DNA, Marius Voineag, nu a reuşit să obţină joi un vot în cadrul Secţiei pentru procurori a CSM în încercarea sa de a ocupa funcţia de adjunct al procurorului general al României, transmite Agerpres.
Cazul său a fost amânat de CSM, după ce a primit trei voturi „pentru” şi trei „împotrivă”.
În timpul interviului susţinut în faţa celor cinci membri ai Secţiei, Voineag a fost întrebat ce părere are despre oamenii care protestează la adresa sa la sediul CSM.
„Dumneavoastră chiar aţi împărţit presa în două: şi presă bună şi presă proastă, spre deosebire de alţi candidaţi. Aţi trecut printr-un cordon de persoane care, chiar dacă nu e un cordon mare, sunt inimoşi. Puteţi să explicaţi de unde totuşi zona asta de antipatie? De la ce vi se trage?”, a fost întrebarea pusă de procurorul Daniel Horodniceanu, cel care a condus în trecut DIICOT.
„Sună prost ce vă spun, dar o parte din cauze, eu cred că se află chiar în mapa documentelor pe care vi le-am pus la dispoziţie. Apropo de dosarele ‘mici’, am avut trei rânduri de generali, pe care i-am investigat şi trimis în judecată în ultimii trei ani de mandat, dosare pe care noi le-am considerat extrem de grele la momentul respectiv. A fost clar o chestiune foarte delicată pentru noi, pentru că, de la acel moment, ne-am asumat şi efecte, care s-au reverberat şi în spaţiul public. Cu siguranţă, nu cred că îşi doreşte nimeni procuror şef la DNA necriticat, înseamnă că nu face nimic procurorul respectiv. Am îmbrăţişat disconfortul din candidatura anterioară, dar au fost foarte, foarte multe atacuri care au vizat persoana, au depăşit mult scara unor critici constructive şi cred că o parte din cauze le găsim la marile dosare pe care le-am făcut şi care s-au investigat în ultimii trei ani de zile, fără doar şi poate. În dosarul cu Portul Constanţa au fost contracte de aproape 300 de milioane de euro, mită probată de 6,5 milioane. Nu sunt dosare deloc mici, sunt dosare unde oamenii au ramificaţii, îşi permit să facă plăţi. Efectul vine, nici nu ştii de unde vine pe partea asta”, a răspuns Voineag.
Pe parcursul interviului susţinut de Marius Voineag, mai multe organizaţii civice, printre care Declic, Corupţia Ucide, Iniţiativa România, Iniţiativa Timişoara, Reset Iaşi, Alternativă Civică Timişoara, În Stradă, Tineri Liberi, Agent Green şi Rezistenţa Civică Galaţi, au organizat un protest în faţa sediului CSM.
Justiția română este sluga tâlharilor care jefuiesc averea publică.