G4Media.ro

Acţiunile Novavax cresc puternic după ce FDA i-a aprobat vaccinul anti-COVID-19

sursa foto: Frank Merino/Pexels

Acţiunile Novavax cresc puternic după ce FDA i-a aprobat vaccinul anti-COVID-19

Acţiunile Novavax (NVAX) au urcat cu peste 15% luni, după ce compania a obţinut aprobarea mult aşteptată din partea FDA (Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA) pentru vaccinul său anti-COVID, Nuvaxovid, relatează Reuters, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Deşi autorizarea vine cu anumite restricţii, aceasta a contribuit la atenuarea temerilor investitorilor privind viitorul produsului.

FDA a aprobat vaccinul doar pentru persoanele peste 65 de ani şi pentru cele de peste 12 ani care au afecţiuni medicale preexistente care le expun unui risc crescut de complicaţii severe. Analiştii consideră că restricţiile sunt neobişnuite din punct de vedere medical, dar în concordanţă cu discuţiile anterioare privind acest vaccin.

Nuvaxovid, bazat pe o tehnologie tradiţională cu proteine virale, se diferenţiază de vaccinurile rivale ARN mesager produse de Moderna şi Pfizer. Potrivit profesorului William Schaffner de la Vanderbilt University Medical Center, aprobarea oferă ”o alternativă liniştitoare” pentru persoanele reticente faţă de vaccinurile mRNA.

Novavax a anunţat că se pregăteşte pentru livrări comerciale în SUA în toamnă, în parteneriat cu compania franceză Sanofi, cu care are un acord de licenţiere. Aprobarea completă a vaccinului a declanşat o plată de 175 milioane de dolari din partea Sanofi, ca parte a acordului.

Pentru sezonul de imunizare care urmează, vaccinul va necesita o aprobare suplimentară privind adaptarea tulpinii împotriva noilor variante virale, subiect care va fi discutat la o reuniune a consilierilor FDA în cursul săptămânii. Totodată, FDA a cerut studii post-aprobare pe grupuri de persoane cu vârste între 50 şi 64 de ani care nu au comorbidităţi, un aspect pe care Novavax şi Sanofi îl vor analiza în privinţa finanţării şi execuţiei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.