Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
UPDATE: În accident au fost implicate 23 de persoane dintre care 12 victime în curs de evaluare (conștiente).
Un autobuz s-a răsturnat joi în județul Bihor pe Drumul Național 19, între localitățile Valea lui Mihai și Curtuișeni, potrivit IGSU. În ruma accidentului, cinci persoane au fost rănite, dintre care una grav.
La nivelul județului Bihor a fost activat planul roșu de intervenție. Acționează 2 mașini de stingere, 2 echipaje de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 9 ambulanțe SMURD. (Foto: IGSU)
nu-l deranjati pe bode. azi este la ministerul justitiei. si-a cumparat canapeaua.
Data viitoare plec cu trenul unde am treaba. Nu vreau sa fac accident.
Mai bine stai acasa in pat, nu faci baie sa nu aluneci si ai grija sa nu mananci peste ca are oase. STAI ACASA! Covidul ne omoara.
Zona aia este linie dreapta de mare viteza. Sunt cativa kilometri in linie dreapta, o desfatare pentru motor.
Interesant cum mai nou, multe accidente din senin, pe drum drept, cu 2 benzi pe sens !
Cine ne poate da o explicatie logica ??? Sunt beti/drogati/orbi/etc ? Nu putem intelege cum de e posibil in linie dreapta sa intrii in sant !
Șoferul a făcut stop cardio respirator la volan.
Pot ajuta la recuperarea daunelor materiale si morale in favoarea victimelor NEVINOVATE ale accidentelor auto, precum si pentru urmasii acestora, de la asiguratorul soferului vinovat (polita RCA). . C. Boeriu 0720 947 252.