Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Academicianul Marius Andruh a fost ales marţi noul preşedinte al Academiei Române, transmite Agerpres.
El a întrunit, în cel de-al doilea tur de scrutin, 84 de voturi „pentru” din cele 157 de voturi exprimate.
Academicienii Marius Andruh și Mircea Dumitru au candidat la funcția de președinte al Academiei Române. Alegerile pentru noua conducere a Academiei Române au avut loc pe 7 aprilie 2026, după expirarea celui de-al doilea mandat de președinte al înaltului for academic deținut de istoricul Ioan Aurel Pop.
Contactat de Edupedu.ro, Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române al cărui mandat a expirat pe 5 aprilie 2026, a declarat că alegerile pentru funcțiile de conducere ale forului sunt în două etape.
„Alegerile de președinte al Academiei Române au loc în ziua de 7 aprilie, adică imediat după ziua Academiei Române. După sărbătoarea Academiei, care anul ăsta împlinește 160 de ani, a doua zi au loc alegeri de președinte. Pentru aceste alegeri, după ce s-a respectat termenul legal, avem două candidaturi depuse”, a anunțat Pop.
„Cei doi candidați sunt, întâmplarea face, amândoi absolvenți și cadre didactice ale Universității din București – vă spune asta un clujean. Este vorba de profesorul Marius Andruh, chimist de renume, membru al Academiei Române din 2001, și profesorul Mircea Dumitru, fostul rector al Universității din București, filosof. Amândoi sunt cunoscuți, sunt personalități ale științei și culturii românești”, a declarat pentru Edupedu.ro actualul președinte al Academiei, care anterior a deținut poziția de rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Oficialul a adăugat că perioada de depunere a candidaturilor la funcția de președinte al Academiei Române s-a încheiat, dar „mai sunt candidaturi pentru a 2-a etapă, care va fi la sfârșitul lunii aprilie, după cum prevede statutul, pentru funcțiile de vicepreședinți, patru funcții, și secretar general al Academiei – un loc”. Pentru funcțiile de vicepreședinți și secretar general, perioada de depunere a candidaturilor se încheie pe 14 aprilie 2026.
În ceea ce privește perspectivele sale, după cele două mandate de conducere a Academiei permise de lege, Ioan Aurel Pop a precizat pentru Edupedu.ro că „pentru funcția de președinte nu mai am dreptul să candidez, dar nu mai am nici dorința, pentru că eu sunt de părere că funcțiile trebuie limitate la două mandate. Aș putea candida pentru funcția de vicepreședinte sau secretar general, dar nu se face după ce ai fost președinte. Atâta cât am putut eu să fac pentru Academie am făcut. Ce am să fac de acum încolo se referă la activitatea mea de membru al Academiei în cadrul secției mele de Științe istorice și arheologie”.
Cei care votează viitorul președinte al Academiei Române sunt membrii corespondenți, membrii titulari și membrii de onoare care au domiciliul în țară, potrivit edupedu.ro.
„Academia ar trebui să fie formată din 181 de membri corespondenți și titulari, dar noi nu ajungem la 181 niciodată, pentru că nu prididim: mor mai mulți decât putem noi alege între timp. De exemplu, acum suntem cam 156-157 membri corespondenți și membri titulari. […] Pentru alegerea președintelui votează și membrii de onoare, dar cei care au domiciliul în țară, care sunt membri de onoare din țară, pentru că avem și membri de onoare din străinătate. Membrii de onoare din străinătate sunt de obicei străini din Franța, din Marea Britanie, personalități din Italia, din Spania, care și-au adus o contribuție nu numai la știință, dar și la știința românească, au promovat relații cu institute, cu instituții românești, au scris despre România în Occident etc. Și mai e o categorie de membri de onoare cu domiciliul în străinătate care nu votează pentru alegerea președintelui pentru că nu participă la activitățile Academiei”, a explicat academicianul Ioan Aurel Pop, al cărui mandat de președinte a expirat pe 5 aprilie 2026.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) este vicepreședinte al Academiei Române din 2022,
președinte al Secției de științe chimice (2009 – prezent) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– prezent).
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie).
Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019.
Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014).
Să sperăm că n-o să mai fie chemat plagiatorul pesedist R Marinescu să țină prelegeri la Academia Română.
Cv-ul e chiar impresionant, să vedem ce fel de om e.