Home » Articole » AC/DC va susţine primul său turneu nord-american după o pauză de opt ani

AC/DC va susţine primul său turneu nord-american după o pauză de opt ani

AC/DC va susţine primul său turneu nord-american după o pauză de opt ani
sursa foto: Captură video
Ascultă articolul

Trupa rock australiană AC/DC a dezvăluit luni datele şi oraşele în care va susţine concerte în cadrul turneului său nord-american „Power Up” din 2025, primul său turneu pe acest continent după cel din 2016, informează revista Variety, transmite Agerpres.

Solistul Brian Johnson va reveni într-un concert din America de Nord după o pauză chiar şi mai lungă. În timpul turneului din 2016, rockerul s-a confruntat cu probleme auditive grave şi a fost nevoit să se retragă, fiind înlocuit de Axl Rose, solistul trupei Guns N’ Roses.

- articolul continuă mai jos -

Noul turneu al trupei australiene, care va conţine 13 concerte, va debuta pe 10 aprilie 2025 cu un show la US Bank Stadium din Minneapolis şi se va încheia pe 28 mai cu un spectacol în Huntington Bank Field din Cleveland.

Numele turneului este identic cu titlul albumului lansat de AC/DC în 2020, „Power Up”.

Biletele vor fi puse în vânzare pe 6 decembrie.

Trupa AC/DC a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame, iar albumele sale s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial. Componenţa trupei australiene va fi alcătuită pentru acest turneu din Angus Young (chitară solo), Brian Johnson (voce), Stevie Young (chitară ritmică), Matt Laug (tobe) şi Chris Chaney (chitară bas).

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole