Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Înalta Autoritate pentru Sănătate din Franţa a anunţat, marţi, că recomandă o a treia doză de vaccin anti-Covid pentru persoanele de peste 65 de ani, relatează News.ro.
De asemenea, a treia doză de vaccin este recomandată şi pentru „toate persoanele care prezintă comorbidităţi ce cresc riscul formelor grave şi deceselor”.
„Această doză trebuie administrată după şase luni de la prima vaccinare completă”, a precizat forul francez.
Sursa foto: Agenția Europeană pentru Medicamente / Twitter
Pare ca modelul Israel se pregateste si in Franta, 65-50-30, apoi expira cei cu doua doze.
Eh, atuncea sa vezi distractie…
Pana termina francezii vaccinul cu prima doză, îi prinde valul 7.
Parole d’honneur !
Am tot spus-o si o repet cu placere: UE a comandat 1.8 miliarde de doze, pana la finalul lui 2023, la o populatie totala sub 0.5 miliarde – informatii publicate in toata media (dar nedezbatute prea mult)
E o pierdere de vreme deci sa ne tot miram ca vine o varianta noua care trebuie insotita si de o doza noua.
Acum daca UE este vreo mama omida sau daca doar are un plan care nu este de interes public, nu stiu sa zic, ca nu ne-au anuntat inca.
Atunci ce legatura are vaccinarea ..cu sănatatea populatiei..cumva ” imunitatea de turma” care tot urca de la 70% se poate interpreta ca o ” majoritate absoluta” care-i conferă guvernului dreptul de a lua orice decizie??