Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Diplomatul George Ciamba a murit azi noapte, după ce a revenit în țară săptămâna trecută, de la Atena. Ciamba avea 55 de ani și era bolnav de mai mult timp. Fost ministru al Afacerilor Europene, Ciamba a gestionat în această calitate, între noiembrie 2018, până în noiembrie 2019, prima Președinție română a Consiliului Uniunii Europene.
Informația a fost publicată de jurnalistul Radu Tudor pe pagina de Facebook
Înainte de a deține funcția de ministru pentru Afaceri Europene, George Ciamba a fost secretar de stat pentru Afaceri Bilaterale și Strategice în Spațiul Euroatlantic, între ianuarie 2017 și noiembrie 2018. Totodată, a mai fost ambasador al României în Grecia între 2005 și 2012 și ambasador în Turcia între 1999 și 2003.
A primit în anul 2000 Ordinul Meritul Național în Grad de Comandor – acordat de Președintele României, Emil Constantinescu, iar în 2012 a primit ordinul Marea Cruce a Ordinului Phoenix, acordat de Președintele Republicii Elene.
Foto: commons.wikimedia.org
Tacit sau la vedere, acesti ”diplomati” au contribuit la inscaunarea mafiei si terorismului in Romania.
Dumnezeu sa il ierte, de morti numai de bine.
Nțțț, de morți numai adevărul… Dar se pare că nu se știe mare lucru despre el, așa că odihnească-se în pace!
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Din păcate, s-a dus un om bun, un profesionist desăvârșit.
! Ion
aveti toate tiglele pe casa puse?
care sunt teroristii la care faceti aluzie?
Un om deosebit, un profesionist de excepție și un diplomat neobosit! Condoleanțe soției și fiicei!
Dumnezeu sa îl odihneasca!
De acest diplomat nu stim mare lucru doar ca la 27 de ani (1993) termina ASE-ul in timp ce deja lucra in Ministerul Afacerilor Externe încă din Decembrie 1990. Poate din cei care ii slăvesc ne luminează și pe noi cei care nu înțeleg cum era deja diplomat când el nu avea facultatea făcută și apoi cu ce s-a ocupat domnul de la 18 la 23 de ani când a început facultatea?! Al cui copil era sau a cui pila?! E ușor sa devii excelent când deja ai usa Ministerului deschisă când încă nu erai competent pt nici o poziție.
Bune întrebările!
Nu știu, ca noi restul cu 3 mastere și examenele luate la concurs pe post picam la interviuri la MAE.
Toata Romania e asa: ai lor si muritorii de rand.
https://www.euractiv.ro/video/video-no-comment-cum-explica-ministrul-ciamba-de-ce-a-votat-impotriva-unui-roman-in-coreper-13707
Și? De asta suntem născuți ca să și murim, principalul este ce lăsăm în urma noastră, merge mai bine ambasada României din Grecia! Eu vă spun că nu că sunt aici de 30 de ani, a făcut ceva bun pentru România de îl pomeniți sau o faceți așa ca să vindeți publicitate, Dumnezeu să-l odihnească în pace că este un simplu om.
Ca să facă ceva bun pentru România trebuia să fie cu adevărat un profesionist ,dacă răposatul nu era în stare să lege două cuvinte, ziceai că este un elev care tocmai picase bacul în halul acesta se exprima, ce mă amuză ăștia care lasa comentarii cu …un adevărat profesionist un adevărat diplomat, eu de puținele ori când l am auzit am rămas șocat cum de a putut un astfel de individ să fie diplomat și ministru al acestei țări bineînțeles cu sprijinul PSD…. Așa este a fost un adevărat profesio-incompetent. Dumnezeu să îl odihnească în pace și să l ierte ca a fost incompetent ….