G4Media.ro

A murit Gary Rossington, ultimul membru fondator al trupei Lynyrd Skynyrd

Sursa foto: Captura YouTube

A murit Gary Rossington, ultimul membru fondator al trupei Lynyrd Skynyrd

Chitaristul Gary Rossington, ultimul membru fondator al trupei Lynyrd Skynyrd, a murit duminică la vârsta de 71 de ani, a anunțat formația rock americană, citată de Le Figaro.

Lynyrd Skynyrd este cunoscută mai ales pentru două cântece cult, „Sweet Home Alabama” și „Free Bird”. „Gary este acum cu frații și familia sa Skynyrd în ceruri și cântă bine, așa cum a făcut-o întotdeauna”, a scris trupa pe Facebook.




Lynyrd Skynyrd nu a precizat cauza decesului. Rossington suferea de probleme cardiace și a fost operat de urgență la inimă în 2021, potrivit unei postări a trupei la acea vreme.

Născut în 1951 în Florida, Rossington a fondat prima formulă a trupei Lynyrd Skynyrd în 1964, alături de bateristul Bob Burns și basistul Larry Junstrom. Solo-ul său de chitară din „Free Bird”, o piesă de aproape zece minute, este considerat unul dintre cele mai mari din istoria rock-ului. Chitaristul a supraviețuit mai multor accidente grave în anii 1970, inclusiv unui accident de mașină în 1976 și unui accident de avion în 1977, în care au murit trei membri ai trupei.

Trupa s-a destrămat după ce cântărețul Ronnie Van Zant, chitaristul/vocalistul Steve Gaines și backing vocalistul Cassie Gaines au murit în accident. Dar s-a reformat în 1987 cu noi membri, inclusiv cu fratele mai mic al lui Van Zant, Johnny, la voce.

Rossington a fost singurul membru original rămas în trupă.

Lynyrd Skynyrd a fost una dintre trupele rock care au urcat pe scenă în marja convenției republicane din 2016, la care Donald Trump a fost nominalizat la președinția SUA.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...