Home » Articole » Coaliția a convenit reforma administrației prin OUG, cheltuielile cu salariile bugetarilor scad cu 10%. Instituțiile din sănătate, educație, cultură și apărare pot face reducerile și de la alte capitole pentru a nu afecta veniturile

Coaliția a convenit reforma administrației prin OUG, cheltuielile cu salariile bugetarilor scad cu 10%. Instituțiile din sănătate, educație, cultură și apărare pot face reducerile și de la alte capitole pentru a nu afecta veniturile

18445
Coaliția a convenit reforma administrației prin OUG, cheltuielile cu salariile bugetarilor scad cu 10%. Instituțiile din sănătate, educație, cultură și apărare pot face reducerile și de la alte capitole pentru a nu afecta veniturile
Ilie Bolojan (foto: Inquam Photos / Octav Ganea); Sorin Grindeanu (foto: Ilona Andrei / G4Media)
Ascultă articolul

UPDATE 16.36: Coaliția a decis în ședința de luni să adopte reforma administrației și pachetul de relansare prin ordonanță de urgență după ce se încheie procesul de avizare, potrivit unui comunicat al guvernului. Reforma va duce la scăderea cheltuielilor cu salariile bugetarilor cu 10%, potrivit comunicatului.

În domeniile educație, sănătate, cultură și apărare, reducerile nu vor viza salariile specialiștilor, ci fiecare minister va putea să găsească modalitatea proprie de atingere a țintei de reducere, nu exclusiv din fondul de salarii, potrivit explicaților guvernului.

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, ministerele și instituțiile care au început deja să își scadă cheltuielile nu vor trebui să mai aplice o reducere cu 10% față de bugetul din 2025, ci doar cu diferența până la 10%.

Executivul nu a anunțat o dată exactă pentru adoptarea celor două ordonanțe de urgență, dar data probabilă este joi, 19 februarie, potrivit informațiilor G4Media.

Comunicatul integral al guvernului:

Liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și ai grupului minorităților naționale reuniți în ședința luni, 16 februarie, au luat o serie de decizii aplicabile în perioada imediat următoare.

1.Reforma administrației centrale și locale și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor adoptate prin OUG, imediat după încheierea avizării, în formele deja convenite cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranța națională, educație, sănătate și cultură vor realiza economiile prin metode care vor fi stabilite conform specificului domeniului.

Principiul reconfirmat este ca reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%.

2. În privința taxelor și impozitelor locale, coaliția a decis să se lucreze pe câteva propuneri de modificări care privesc situația creată în urma aplicării cotelor de supraimpozitare, situația clădirilor mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități. A fost creat un grup de lucru care va propune soluțiile finale.

UPDATE Ora 13.46: Excepțiile propuse de PSD la reforma administrației centrale au fost acceptate în ședința liderilor coaliției, au declarat surse social-democrate pentru G4Media. Astfel, reforma va prevedea clar că nu se vor tăia salarii în sănătate, educație, ordine publică și siguranță, deși se va aplica o reducere de 10% la fiecare minister. Important: ministerele și instituțiile care au operat deja reduceri de costuri mai fac anul acesta reduceri până când vor ajunge la plafonul de 10% din costurile de anul trecut, potrivit informațiilor G4Media. Spre exemplu, la angajații din domeniul ordine publică economia va veni din creșterea graduală a vârstei de pensionare și din interdicția de facto a cumulării pensiei cu jobul la stat.


UPDATE Ora 13.21: Ședința coaliției a început. Înainte de a intra la reuniune, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că USR vrea să taie salariile „la toată lumea”, iar social-democrații nu sunt de acord. Liderul PSD s-a referit la polițiști spunându-le „milițieni”. Detalii aici.


Știrea inițială: Luni, la ora 13, urmează să se desfășoare o nouă ședință de coaliție în care se așteaptă să se discute reforma administrativă propusă de premierul Ilie Bolojan, anunță surse G4Media.

Social-democrații au dat semnale publice că resping reforma administrației publice în forma în care a propus-o premierul Ilie Bolojan.

Unul dintre aceștia este inclusiv secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, care a refuzat să semneze reorganizarea, dar și despre ministrul Agriculturii, care nu este de acord cu acest proiect de ordonanță de urgență și a refuzat să îl avizeze.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat într-un interviu difuzat duminică de Antena 3 CNN, că a refuzat să semneze ordonanța privind tăierile din administrație, împreună cu alți doi miniștri PSD, Alexandru Rogobete și Bogdan Ivan. El a precizat că Ilie Bolojan a întrerupt, joi, ședința de Guvern din această cauză și a solicitat o ședință a coaliției care ar putea avea loc luni.

“S-a întrerupt ședința și a solicitat o coaliție, probabil mâine va fi această coaliție. Tăierile nu înseamnă reforme, înseamnă austeritate. Lucrul acesta e demonstrat”, a spus Florin Barbu, ala Antena3.

El a precizat că nu va accepta alte tăieri de posturi la Ministerul Agriculturii, în condițiile în care s-ar fi făcut deja o reorganizare:

“Atunci când am făcut reorganizarea Ministerului Agriculturii, în decembrie 2025,  domnul prim-ministru a spus foarte clar că dacă se va face această reorganizare, Ministerul Agriculturii nu mai intră sub incidența următoarei reorganizări și asumări în Guvern pe această ordonanță. De aici am luat o decizie foarte importantă pentru că Ministerul Agriculturii a fost singurul care în 2025 a avut o economie de 14% la fondul de salarii, a fost care a făcut reorganizarea, a desființat peste 390 de funcții de conducere, peste 77 de ordonatori de credite terțiari, secundari și principali. În momentul de față, Ministerul Agriculturii este fără precedent, în ultimii 30 de ani, când a avut un buget de 5 miliarde de euro și a adus fonduri europene de 5 miliarde de euro. Practic, Ministerul Agriculturii a cheltuit zero fonduri de la bugetul de stat”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat joi că reforma administraţiei va fi adoptată cel mai probabil prin ordonanţă de urgenţă.

E a invocat motive de calendar, precizând că este nevoie de o rapidă intrare în vigoare a acestor prevederi, pentru a contribui la bugetul de anul viitor.

Ministerul Dezvoltării a publicat, pentru transparenţă, proiectul de lege privind măsurile administrative pentru creşterea capacităţii financiare şi eficientizarea activităţii administraţiei publice centrale şi locale.

Acesta prevede o scădere cu 10% a cheltuielilor de personal din administraţia publică centrală, dar şi o reducere a numărului de posturi ocupate la autorităţile locale.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole