G4Media.ro

A fost lansată licitaţia pentru modernizarea secţiunii de cale ferată Poarta –…

Sursa foto: CFR Infrastructură

A fost lansată licitaţia pentru modernizarea secţiunii de cale ferată Poarta – Caransebeş / Investiție de 1,33 miliarde de lei / Viteza maximă de circulaţie va fi de 160 km/h

Licitaţia pentru modernizarea secţiunii de cale ferată Poarta – Caransebeş (Lotul 6) a fost lansată, valoarea estimată a contractului fiind de 1,33 miliarde de lei, fără TVA, a anunţat vineri ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook, relatează Agerpres.

„A fost lansată licitaţia pentru modernizarea secţiunii Poarta – Caransebeş (Lotul 6) a tronsonului de cale ferată Craiova – DrobetaTurnuSeverin – Caransebeş! Valoarea estimată a contractului derulat de CFR Infrastructură, finanţat prin Programul Transport, este de 1,33 miliarde de lei (fără TVA)”, a notat el.

Potrivit sursei citate, câştigătorul va avea la dispoziţie 72 luni pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, din care 12 luni pentru elaborarea proiectului şi 60 de luni pentru execuţia lucrărilor.

Conform unui comunicat al CFR remis Agerpres, principalele obiective feroviare incluse în programul de modernizare pe Lotul 6 sunt: 37,160 km pentru viteza maximă de circulaţie de 160 km/h, 7 staţii/halte, 18 de poduri, 65 de podeţe, 18 pasaje inferioare şi superioare, 2 tuneluri noi cu cale ferată dublă la Poarta de 500 m, respectiv 305 m, 2 tuneluri reabilitate – Feneş şi Tâmpa, 10 treceri la nivel cu calea ferată, 2 Puncte de Oprire (PO), la Poarta şi Petroşniţa.

Pe listă mai sunt trecute construcţii civile în staţiile Teregova, Armeniş, Slatina Timiş, Vălişoara, Balta Sărată şi în haltele Valea Timişului, Caransebeş, dublare de linie pe secţiunile PO nou Poarta – Teregova, Slatina Timiş – Vălişoara, Vălişoara – Balta Sărată, precum şi modernizarea instalaţiilor de semnalizare/centralizare/telecomunicaţii, bariere automate la trecerile la nivel, panouri fonoabsorbante

Totodată, în contract se menţionează sistemul european de management al traficului (ERMS) pe întregul tronson, dar şi lucrări specifice protecţiei mediului.

Reprezentanţii CFR precizează că scopul general al implementării proiectului de Reabilitare a Liniei de Cale Ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş (225,287 km) este, printre altele, îmbunătăţirea infrastructurii pentru creşterea vitezei de circulaţie la valori cuprinse între viteza de 120 km/h şi cea de 160 km/h şi modernizarea instalaţiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV).

Printre obiective se mai află: mărirea capacităţii de tranzit, asigurarea interoperabilităţii prin implementarea STI, în special în ceea ce priveşte sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din staţii si haltele de mişcare, facilităţile pentru persoanele cu dizabilităţi şi modernizarea staţiilor şi a haltelor de mişcare.

Totodată, scopul implementării proiectului vizează modernizare de poduri, podeţe, reabilitarea/modernizarea clădirilor staţiilor de călători, incluzând construcţiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare, montarea de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot.

Potrivit CFR, linia de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş se află pe Coridoul Orient/Est Mediteranean şi beneficiază de cea mai mare finanţare în cadrul Programului Transport (PT), fiind, de asemenea, inclusă în Planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru perioada 2020 – 2030.

Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă şi documentaţia de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP), iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 26 iunie 2023.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...