G4Media.ro

A doua zi de SAGA Festival: 30.000 de participanți/ 39 de persoane…

Sursa Foto: Facebook/ Saga Festival

A doua zi de SAGA Festival: 30.000 de participanți/ 39 de persoane cu probleme medicale, 5 transportate la spital/ 52 de dosare penale, 49 vizând drogurile

La cea de-a doua zi de SAGA Festival au participat peste 30.000 de persoane pe Arena Națională, iar dintre acesta 39 au avut probleme medicale, 5 fiind transportate la spital în urma consumului de droguri, au declarat pentru G4Media.ro surse polițienești. Potrivit acstora, au fost deschise 52 de dosare penale, dintre care 49 vizează consumul sau traficul de droguri.

În prima zi de festival, circa 35.000 de persoane au participat pe Arena Națională, potrivit unor estimări. Surse din poliție au declarat pentru G4Media.ro că 5 persoane au intrat în stop cardiorespirator, fiind toate pozitive la testul anti-drog. O persoan a decedat.

Au fost înregistrate mai multe sesizări privind furturi de telefoane si primite zeci de apeluri 112 privind volumul muzicii. Prima seara de concerte s-a încheiat la 5 dimineața.

Organizatorii SAGA Festival au transmis, într-un comunicat transmis G4Media.ro, că ”Saga Festival este complet împotriva consumului de substanțe interzise și are zero toleranță pentru posesia lor”.

”La intrarea în perimetrul evenimentului, echipele de securitate controlează în detaliu fiecare persoană care accesează zona. Ca o confirmare a poziției pe care o luăm, reprezentând totodată o constanță pentru noi, este și parteneriatul de anul acesta cu Agenția Națională Antidrog, care este prezență la eveniment cu puncte de informare, într-o campanie de prevenire a consumului de substanțe interzise”, se mai arată în comunicatul organizatorilor transmis G4Media.ro

 

 

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Secta HAUR e prezenta la festival cu dr0guri contra semnaturi de demitere a lui „Werner” (furt de date personale) :)))

  2. E plin de drogalii pluseristi iesiti din grote la festivalul asta ,trag prin toate gaurile. 😱

    • invitat special la SAGA aurolacul indian dosniac fara femeie sustinator al „famigliei traditionale” Simbion & aurolacii

    • Tare redus mai ești

    • pomohacul Simbion va merge la altarul talibanului ISIS Teodosie impreuna cu barbatul din galerie care l-a lasat insarcinat in luna a 9-a cu ditamai burtihanul :)))))

    • Simion locuiește cu un băiat in apartament in Militari, apartamentul proprietatea lui C Târziu, iar băiatul cu care sta este gay.

      Simion și-o da la cka cu băieți

    • # droghy….încă odată te întreb…..tu ai terminat 8 clase?…..chit ca ai 29?…. ti s a interzis de sosiaca și simion sa plimbi steagul pe stadion?….tu ai drept de vot?

  3. Tu ai avea nevoie de drogul numit gramatica…

  4. Beția nu îți dă aceeași senzație de euforie ca drogurile? De ce ai consuma așa ceva? Nu înțeleg. Nu înțeleg nici consumul de droguri nici pe cel de alcool.

    • daca iei extasy nu mai simti alcoolul deloc

    • Deci beția o dregi cu puțin ectasy? :)).

  5. USeRiștii tefeliști!!!

  6. Tefeliștii USR-ului se dau în spectacol la SAGA! Plicușor Ban la Pușcărie!!!

  7. Pe astia de participa la festivaluri ii doare in cor de politica voastra de cacao. Faptul ca tu ai o problema cu useristii e bine stiut. De asemenea, se stie ca aduni punctaje de la partid. Asa ca opinia ta e efala cu 0.

  8. Bobita vinde droguri la Saga și se și lauda cu asta

  9. „Plăpândul” nicușor dan , e la spital sau e penal ?…Întreb pentru clotilda, biata de ea !…:)))

  10. era si galeria de fotbal a lui Simbion prezenta acolo :))

  11. Suntem impotriva posesiei lor deci luati-le de acasa si veniti ca niste zombie la intrare ca noi va primim oricum

  12. Mulți, dar proști.

  13. Toata lumea stie ca Iulia Burcea e trans, iar Georgica al tau, iubitor de castraveti.
    Ti pupa, Barbosu’

  14. Vina partine in totalitate autoritatilor bucurestene care au acceptat fara sa se gandeasca si la cei care locuiesc in acea zona. Daca erau seriosi si responsabili, nu acceptau deloc asa ceva.

  15. Coruptia sufla si in panzele traficului de droguri si in lipsa de respect fata de drepturile celorlalti.Harababura care se produce duce la justificarea dictaturii.
    Hauristii sunt un fel de celule cancerigene care migreaza ca vagaboandele prin organismul social,pana se fixeaza,daca nu se aplica tratamentul.Se pare ca va trebui sa-l importam(tratamentul),fiindca aici nu s-a putut fabrica din cauza baetilor destepti.