
Un primar din Alba a primit titlul de ”Cetățean de Onoare” al comunei sale / A pierdut primăria la alegerile din iunie
Primarul comunei Stremț din Alba a devenit cetățean de onoare al comunei pe care a condus-o în ultimii 24 de ani. Traian Popa (PSD) a pierdut alegerile din vară în fața unui candidat al PNL, informează Alba 24.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Pe ultima sută de metri, înainte să predea mandatul de primar, consiliul local pe care încă îl controlează, i-a acordat titlul de cetățean de onoare.
Hotărârea a trecut de consiliul local, deși nu a fost postată pe site-ul instituției, iar diploma i-a fost acordată în cadrul unei sărbători populare: ”Fii satului Geomal”, sat care aparține comunei.
“Omul sfințește locul!” Asta e povestea comunei Stremț din județul Alba. După 20 de ani la cârma administrației locale din Stremț, primarul Traian Stefan Popa a primit distincția de “Cetățean de onoare” al comunei Stremț ca și recunoștință pentru munca depusă în cei 20 de ani în care a reușit să schimbe fața comunei”, susține deputatul Beniamin Todosiu.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank