G4Media.ro

U-BT Cluj, victorie zdrobitoare în primul meci din finala Ligii Naționale: 96-64…

Sursa foto: Facebook / U BT Cluj

U-BT Cluj, victorie zdrobitoare în primul meci din finala Ligii Naționale: 96-64 / Mihai Silvășan: „Nu ne-am gândit că vrem să câștigăm la 31 de puncte sau la un singur punct. Noi am vrut doar o victorie”

U-Banca Transilvania s-a impus într-o manieră autoritară în primul meci al finalei Ligii Naționale. Baschetbaliștii au condus-o în permanență pe CSM CSU Oradea, astfel că la final tabela a indicat 95-64. Cele două formații se vor reîntâlni marți, de la ora 19:00, tot la BTArena, anunță Monitorul de Cluj.

Deși nu au jucat de aproape 12 zile, elevii lui Mihai Silvășan au abordat cu intensitate partida împotriva bihorenilor. Aceștia s-au axat pe apărare și au dat drumul rapid la contra-atacuri, așa că Jarell Eddie le-a conferit un prim avantaj, când a scuturat plasa de la mare distanță, 13-3.

În partea secundă, Karel Guzman a izbutit o nouă triplă, distanțându-i pe clujeni la 30-17. În plus, pivoții au câștigat în mod clar lupta la recuperare. Drept urmare, U-BT a beneficiat de noi șanse de a înscrie, iar Bryce Jones și-a pus perfect în valoare colegii. Pe parcurs, Karel Guzman s-a evidențiat cu mai multe reușite spectaculoase, așa că alb-negrii au mers inclusiv la 30 de puncte diferență. Mihai Silvășan și-a permis să ruleze întreg lotul, toți jucătorii contribuind pe tabelă.

„Nu ne-am gândit că vrem să câștigăm la 31 de puncte sau la un singur punct. Noi am vrut doar o victorie și ne-am concentrat asupra atitudinii noastre. Evident, am făcut un joc. Intensitatea noastră s-a văzut la recuperare, acolo unde am avut cu 20 de recuperări mai multe decât ei. Nu am lăsat coșuri ușoare și cred că am fost la un nivel înalt în ceea ce privește apărarea. Gândurile noastre merg la meciul doi, care a devenit cel mai important din această serie”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul U-BT Cluj.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...