G4Media.ro

Parlamentul a numit noii membri ai plenului Consiliului Concurenței / Reprezentanții USR…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Parlamentul a numit noii membri ai plenului Consiliului Concurenței / Reprezentanții USR și AUR, respinși

Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea a şase membri ai Plenului Consiliului Concurenţei şi a unui vicepreşedinte al instituţiei. Au fost aprobaţi candidaţii propuşi de PSD, PNL, UDMR şi premier pentru plenul Consiliului Concurenţei şi respinşi cei ai AUR şi USR, transmite Agerpres.

Votul a fost secret cu buletine.

Astfel, au fost numiţi în plenul Consiliului Concurenţei membrii: Cosmin Belacurencu (232 voturi pentru şi 11 contra), Dan Ionescu (240 voturi pentru şi 3 contra) şi Adrian Stelian Comănescu (240 voturi pentru şi 3 contra) – propuşi de grupurile parlamentare ale PSD; Ion Popa (239 voturi pentru şi 4 contra) şi Georgiana Alexandra Văcaru (240 voturi pentru şi 3 contra) – propuşi de grupurile parlamentare ale PNL, Gyerko Laszlo (243 voturi pentru şi 9 contra) – propus de UDMR, precum şi Daniel Picu (240 voturi pentru şi 3 contra) – propus de premierul Marcel Ciolacu pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei.

Candidaţii propuşi de AUR – Andrei Rizoiu (3 voturi pentru şi 240 contra) şi USR – Petru Alexandru Saca (3 voturi pentru şi 240 contra) au fost respinşi.

Liderii deputaţilor USR şi AUR, Ionuţ Moşteanu şi Alin Coleşa, au susţinut că plenul Parlamentului a fost convocat neregulamentar, deoarece luni şedinţa a fost suspendată din lipsă de cvorum, iar pentru stabilirea unei noi şedinţe este necesară întrunirea Birourilor permanente reunite.

„Pentru convocarea şedinţei trebuie întrunirea Birourilor reunite, ca urmare această şedinţă nu are temei regulamentar”, a spus Moşteanu.

Alin Coleşa a precizat că parlamentarii AUR nu vor participa la vot. „Noi nu suntem prezenţi în sală să nu luăm parte la această ilegalitate”, a spus el.

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a replicat că „de la AUR sunt 3 deputaţi din 33, iar de la USR sunt 4 din 44, restul fiind în campania electorală”. El a adăugat că plenul Parlamentului este suveran.

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a spus, la rândul său, că programul de lucru, ordinea de zi şi modificarea programului se aprobă de plen, ceea ce s-a întâmplat.

Plenul Consiliului Concurenței este un organ colegial și este format din 9 membri: un președinte, 2 vicepreședinți și 6 consilieri de concurență, numiți de cele două Camere reunite ale Parlamentului: trei membri, la propunerea grupurilor parlamentare din Senat, patru membri, la propunerea grupurilor parlamentare din Camera Deputaților, un vicepreședinte, la propunerea Președintelui României și un vicepreședinte, la propunerea prim-ministrului. Propunerile de candidați se transmit la Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului. Birourile permanente, potrivit unui calendar stabilit în vederea numirii celor 9 membri, transmit candidaturile la Comisiile juridice și Comisiile economice ale Camerelor. Candidații vor fi audiați de cele 4 comisii reunite. Raportul comisiilor se va referi, motivat, la toți candidații. Fiecare candidat, în vederea audierii, va depune la cele 4 comisii actele doveditoare că îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...