G4Media.ro

Percheziții în Mureș într-un caz de organizare de lupte între câini /…

Sursa foto: Pixabay

Percheziții în Mureș într-un caz de organizare de lupte între câini / Au fost date amenzi de aproape 20 de mii de lei

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J Mureș au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de organizare de lupte între câini, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.
Au fost identificate mai multe exemplare canine din diferite rase, dintre care doi câini despre care există date că ar fi fost folosiți la lupte între câini.
Au fost emise ordine de plasare în adăpost a acestora, fiind totodată întocmit un dosar penal pentru deținerea a patru exemplare canine care aveau urechile cupate. De asemenea, a mai fost identificat un câine ținut în condiții necorespunzătoare, fiind emis ordin de plasare în adăpost, iar deținătorul acestuia a fost sancționat cu amendă de 3.000 de lei.
Au mai fost aplicate alte 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei, pentru neidentificarea prin microcipare sau nesterilizarea mai multor exemplare canine identificate.
De asemenea, la una dintre locații, au fost descoperite 5.460 de fire de țigarete deținute în afara antrepozitului fiscal. Acestea au fost ridicate de polițiștii din cadru Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, pentru continuarea cercetărilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...