G4Media.ro

Reorganizarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei: Au fost tăiate două posturi…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Reorganizarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei: Au fost tăiate două posturi de secretar de stat și unul de subsecretar

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, anunţă că Guvernul a aprobat reorganizarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), fiind diminuat numărul secretarilor de stat, relatează Agerpres.

„Guvernul a aprobat reorganizarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, printr-o hotărâre. Este, astfel, al nouălea minister care răspunde cerinţelor din legea 296 pe anul trecut şi se încadrează în termenul de 30 iunie, pentru a-şi anunţa reorganizarea. La nivelul Ministerului Dezvoltării, reducerea înseamnă, concret: doi secretari de stat şi un subsecretar de stat. Au fost desfiinţate, aşa cum cere legea, posturile vacante şi astfel a rezultat o reducere de la 715 posturi la 701, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora”, a precizat Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Premierul Marcel Ciolacu anunţa înaintea şedinţei de guvern că urmează să fie aprobată reorganizarea MDLPA, în condiţiile în care nouă instituţii centrale şi-au redus deja structura de personal.

„Aprobăm astăzi reorganizarea Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Deja 9 din 20 de instituţii centrale ale Guvernului şi-au redus structura de personal şi vom accelera procesul cu restul ministerelor, ca să ne încadrăm în termenul asumat de 30 iunie”, a spus premierul, în debutul şedinţei de guvern.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...