G4Media.ro

41 de percheziții în România și Ungaria, într-o anchetă privind vânzarea ilegală…

sursa foto: Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba

41 de percheziții în România și Ungaria, într-o anchetă privind vânzarea ilegală de detergenți contrafăcuți, în valoare de 856.000 de lei/ Aproape 10 tone de detergent găsit într-un depozit din Mureș

Procurorii au efectuat 41 de percheziții în România și Ungaria, într-o anchetă privind vânzarea ilegală de detergenți contrafăcuți, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba:

  • ”În urma punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară a fost descoperită o instalație de îmbuteliere, etichetare și ambalare detergenți lichizi, etichete neaplicate purtând mărci înregistrate, bidoane goale, dar și următoarele cantități de detergenți în diferite forme, după cum urmează: – 9.370 litri detergent lichid îmbuteliat în bidoane de 5 litri, purtând însemnele unor mărci de detergent din gama premium, cu privire la care există o suspiciune că ar fi contrafăcut; – 98.782 litri detergent lichid în formă brută, depozitat în containere de 1.000 litri”, se arată în comunicat.

Valoarea produselor contrafăcute ajunge la 856.000 lei, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate sumele de 1000 euro și 51.525 lei.

Comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia

În cursul lunii octombrie 2023, în temeiul art. 13 din Convenția cu privire la asistență judiciară reciprocă între statele membre ale U.E. din 29.05.2000, între autoritățile judiciare române (prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia) și cele maghiare (prin Biroul Procurorului General al Ungariei), cu intermedierea Eurojust, a fost încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu scopul documentării și probării unei activități infracționale constând în achiziționarea din Ungaria, zona Budapesta, de produse contrafăcute, în special detergenți din diferite mărci premium, urmată de introducerea în România și vânzarea acestora către diferiți cumpărători de pe raza mai multor județe.

În baza schimbului reciproc de informații și a probelor administrate, la data de 20.02.2024 au fost efectuate, concomitent, atât în România, cât și în Ungaria, un număr total de 41 de percheziții domiciliare. În ceea ce privește acțiunile realizate în România, în urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, a fost descoperit pe raza jud. Mureș un depozit clandestin folosit pentru contrafacerea unor mărci de detergenți din gama premium, prin îmbutelierea de detergent sub formă lichidă, urmată de aplicarea, fără drept, de etichete purtând mărci protejate.

În urma punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară a fost descoperită o instalație de îmbuteliere, etichetare și ambalare detergenți lichizi, etichete neaplicate purtând mărci înregistrate, bidoane goale, dar și următoarele cantități de detergenți în diferite forme, după cum urmează: – 9.370 litri detergent lichid îmbuteliat în bidoane de 5 litri, purtând însemnele unor mărci de detergent din gama premium, cu privire la care există o suspiciune că ar fi contrafăcut; – 98.782 litri detergent lichid în formă brută, depozitat în containere de 1.000 litri.

Valoarea de piață a bunurilor mai sus menționate este de aproximativ 856.000 lei. De asemenea, cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate suma de 51.525 lei și respectiv 1.000 euro, provenite din comercializarea produselor contrafăcute.

La aceeași dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un suspect raportat la comiterea infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar, prev. de art. 102 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998, constând în faptele mai sus descrise.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. dar de ce nu scrieti ce firma a fost clonata sa stim si noi?
    ca peste tot la bisnitari si prin targuri gasim ariel si persil la preturi mici, sunt contrafacute sau originale?