G4Media.ro

Președintele Mahmoud Abbas a cerut Statelor Unite recunoașterea unui stat palestinian și…

Foto: Captură video

Președintele Mahmoud Abbas a cerut Statelor Unite recunoașterea unui stat palestinian și acceptarea acestuia ca membru al ONU

Președintele Autorității Palestiniene (AP), Mahmoud Abbas, îl primește pe secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la Ramallah. Înaltul diplomat american se află în al cincilea său turneu diplomatic în Orientul Mijlociu de la începutul războiului, relatează The Times of Israel.

În cadrul întâlnirii, președintele Abbas a făcut presiuni pentru recunoașterea de către SUA a unui stat palestinian care să cuprindă Cisiordania, Ierusalimul de Est și Gaza, precum și pentru o aderare deplină la ONU, potrivit agenției palestiniene de presă Wafa. El a subliniat că pacea și securitatea pot fi obținute doar prin intermediul unei soluții cu două state.

Abbas și-a exprimat „dezamăgirea” față de interdicția de intrare în SUA aprobată săptămâna trecută de Camera Reprezentanților împotriva membrilor Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), precum și a Hamas și Jihadului Islamic, afirmând că măsura ar „afecta rolul american” în modelarea politicii din regiune. Proiectul de lege nu a fost încă aprobat de Senat.

Liderul AP cere, de asemenea, să se intensifice eforturile pentru a opri „agresiunea israeliană” și strămutarea poporului palestinian, atât în Gaza, cât și în Cisiordania, și să se pună capăt atacurilor coloniștilor împotriva palestinienilor, în special în Valea Iordanului.

De asemenea, Abbas i-a cerut lui Blinken să sporească presiunea asupra Israelului pentru a elibera fondurile destinate AP, pe care Israelul le reține sub pretextul că ar putea fi transferate către Hamas.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...