G4Media.ro

VIDEO 250 de km de potecă în munții județului Sibiu, refăcuți de…

Foto: ENTR

VIDEO 250 de km de potecă în munții județului Sibiu, refăcuți de voluntari / ”Am învățat că orice în viața asta trebuie prețuit”

Ioan, Robert, Constantin și Darius au între 20 și 21 de ani. Deși sunt din Sibiu, nu au urcat până acum pe munte, iar prima lor experiență a fost bruscă, obositoare, însă pe care vor să o repete. În plină iarnă s-au înscris voluntari în marcarea traseelor montane, urcând pe poteci la peste 1.600 de metri, prin zăpadă și înfruntând viscolul.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de ENTR ro (@ro.entr)

”A fost prima dată când am urcat. Ne-a plăcut foarte mult atmosfera de acolo, oamenii ne-au întâmpinat cu drag, au fost foarte primitori. Peisajele au fost minunate, plin de zăpadă. Totul frumos. Iar de la fiecare am avut de învățat câte ceva”, spune ei.
Nu totul a fost însă ușor.
”Un pic mai dificil a fost cu vremea, sus pe vârf, a fost chiar foarte foarte frig. Am avut nevoie de echipament bun. Am învățat ca orice în viata asta trebuie prețuit. Nu am crezut până acum că există oameni, să iubească așa tare muntele. Vrem să ne reîntoarcem, a fost o experiență foarte plăcută pentru noi și ne bucuram ca am ales sa mergem pe vârful Cozia”, spune Ioan Podar.
Cei patru sunt colegi la Facultatea de Științe Economice din Sibiu

”La anu’ avem planuri și mai mari”

ONG-ul ”În slujba muntelui” a anunțat miercuri că a încheiat sezonul de muncă pe potecile Carpaților.
”Am refăcut aproximativ 250 de km de potecă în munții județului Sibiu, o bună parte dintre aceștia în zona de maximă altitudine a Carpaților românești, o lucrare cum nu prea poți găsi mai dificilă. (bine, noi ne străduim în sensul ăsta, la anul se pare că s-ar putea să lucrăm pe Moldoveanu, deci sunt șanse să fie și mai dificilă…). În plus am făcut destulă muncă pe lângă refacerea potecilor, am curățat cetatea Salgo, am coborât refugiul vechi de la Călțun, am marcat creasta Lotrului în zona vâlceană sau am făcut aproximativ 200 de km de mentenanță pe potecile din Cindrel și Făgăraș”, precizează voluntarii pe pagina de Facebook.

S-au schimbat stâlpii de marcaj, s-au montat lanțuri, au fost curățate trasee.
”În Bucegi am montat lanțurile de la Țigănești (o restanță de anul trecut) și n-am montat lanțurile de pe Hornul Mare de la Malaiesti (ca s-avem și la anul o restanță de recuperat). Am pus podet pe Take Ionescu și am făcut întreținere pe aproximativ 50 de km din potecile reabilitate în anii anteriori. În Leaota am pus stâlpi pe unul dintre traseele de acces la vârful Leaota, plecând din Curmătura Fiarelor. În Cozia am refăcut 150 de km de potecă, toate din Parcul Național Cozia, am instalat peste 60 de stâlpi noi și peste 100 de săgeți.
La anu’ avem planuri și mai mari”, precizează ei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează