G4Media.ro

Anunț optimist al ministrului Deca, după rezultatele la PISA 2022 care situează…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Anunț optimist al ministrului Deca, după rezultatele la PISA 2022 care situează România la coada UE: Avem un sistem de educație rezilient și țara noastră a reușit să limiteze efectele pandemiei

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat la evenimentul de diseminare a rezultatelor PISA 2022 că „avem un sistem de educație rezilient și că țara noastră a reușit, prin ansamblul măsurilor luate, să limiteze efectele pandemiei.” Aceasta a spus că „meritul principal pentru aceasta le revine profesorilor, elevilor și părinților care în acea perioadă au depus toate eforturile necesare pentru ca elevii să-și continue învățare.”

Deca a menționat că rezultatele de la PISA 2022 s-au menționat la același nivel cu cele din 2018: „Ca o primă concluzie, știm că rezultatele României la PISA 2022 s-au menținut la aproximativ același nivel ca în anul 2018. De exemplu, la matematică, ponderea OCD a elevilor aflați la nivelul doi sau mai sus de competență a scăzut cu șapte puncte procentuale, de la 76% în 2018 la 69% în 2022, în timp ce rezultatele țării noastre au rămas stabile.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Asta si-au dorit!! Clasa politica asta isi doreste. Un om educat, cinstit, nu ar mai vota in vecii vecilor partide precum PSD; AUR, PNL sau SOS etc… Un om educat nu poate sa fie manipu.lat de catre ho.ti. Asta isi doresc….

    • imi plac comentariile tale, dar ai inceput sa folosesti clisee: „educat, cinstit”. Ce inseamna educat? da buna ziua, cedeaza locul batranilor, nu scuipa pe strada, merge la opera? Iti inchipui un educat analfabet functional? cam asta iese din sistemul de invatamant romanesc, si nici macar in totalitate absolventii nu sunt educati.

  2. Bravo noua..nu suntem cei mai p*****…bulgarii sunt…suntem penultimii 😀
    ROMANIA EDUCATA dupa 10 ani

  3. pnl+psd a primit ordin pe unitate sa aduca invatamintul la asemenea nivel, ca maciuca sa para geniul din carpati.