G4Media.ro

Interlopul Florian Tudor, zis „Rechinul”, trimis în judecată pentru tentativă la omor…

sursa G4Media

Interlopul Florian Tudor, zis „Rechinul”, trimis în judecată pentru tentativă la omor calificat, șantaj și instigare la șantaj / Acesta este acuzat că a format în Mexic o grupare de crimă organizată

Interlopul Florian Tudor, zis „Rechinul” a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la tentativă la omor calificat, șantaj și instigare la șantaj. Acesta se află în arest în Mexic, unde a constituit grupul infracțional.

Florian Tudor a fost arestat în Mexic în mai 2021.

Comunicatul DIICOT:

Prin rechizitoriul din data de 22.11.2023, procurorii D.I.I.C.O.T. –Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat ( aflat în stare de arest pe teritoriul Mexicului ) pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la tentativă la omor calificat, șantaj și instigare la șantaj.

S-a reținut că, în cursul anului 2015, pe teritoriul Mexicului, sub conducerea inculpatului s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat format din 4 membri (3 condamnați definitiv prin decizia penală nr. 573 din 17.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel București și un inculpat), la care pe parcursul anilor 2015 – 2019, au aderat alți trei membri (condamnați definitiv prin decizia penală menționată), al cărui scop a fost comiterea de infracțiuni cu violență, respectiv șantaj și omor calificat.

Din cercetările efectuate în prezenta cauză (formată printr-o soluție de disjungere dispusă prin rechizitoriul emis de procurorii DIICOT la data de 13.01.2020) s-a stabilit că inculpatul, lider al grupului infracțional, pe fondul unei stări conflictuale preexistente, i-a instigat pe membrii grupului să ucidă o persoană, atacul asupra acesteia consumându-se la data de 02.04.2018, la sediul unei societăți comerciale din Cancun, când victimei i-au fost aplicate mai multe lovituri de intensitate deosebită, inclusiv cu un cuțit, suferind leziuni grave care i-au pus viața în pericol.

Totodată, din probele administrate a rezultat că, în perioada februarie – aprilie 2017, inculpatul a instigat pe unul dintre membrii grupului infracțional (condamnat), să exercite acte de amenințare asupra unei persoanei vătămate pentru a o determina să renunțe la drepturile litigioase pe care le avea asupra a două imobile situate în județul Dolj, scopul fiind dobândirea, în mod injust, a dreptului de proprietate asupra acestora .

În perioada iulie-august 2017, inculpatul a amenințat o persoană vătămată și a instigat, același membru al grupului, să exercite asupra victimei acte de violență, pentru a o determina să se întoarcă în Mexic și să desfășoare activități de skimming în beneficiul grupului.

De asemenea, la data de 18.07.2017 un alt membru al grupului infracțional, instigat de inculpat, a exercitat acte de violență fizică asupra unei persoanei vătămate în scopul de a o determina să continue construcția de imobile în municipiul Craiova, în parteneriat cu inculpatul.

În cauză s-a dispus disjungerea materialului de urmărire penală și continuarea cercetărilor față de un alt inculpat pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat și tentativă la omor calificat.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Prahova.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...