G4Media.ro

Armistițiul dintre Israel și Hamas ar trebui să înceapă joi dimineață, la…

Sursa foto: Menahem KAHANA / AFP

Armistițiul dintre Israel și Hamas ar trebui să înceapă joi dimineață, la ora 10:00, afirmă un oficial israelian / Organizația teroristă a dat publicității termenii acordului

Armistițiul dintre Israel și Hamas este programat să înceapă joi la ora locală 10 a.m., a declarat miercuri un oficial israelian pentru CNN.

Există o opțiune ca pauza să dureze până la 10 zile, dar oficialii israelieni cred că este puțin probabil să dureze atât de mult.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, atunci când a fost aprobat acordul, că pentru fiecare 10 ostatici în plus care vor fi eliberați, va exista o zi suplimentară de pauză în lupte.

Hamas tocmai a dat publicității o declarație cu privire la acordul de armistițiu cu Israelul, transmite Sky News.

„După mai multe zile de negocieri, anunțăm, cu ajutorul și sub îndrumarea lui Allah cel Atotputernic, încheierea unui acord de armistițiu umanitar (încetarea temporară a focului) care se întinde pe durata a patru zile”, se arată în comunicat.

„Acest rezultat este o dovadă a eforturilor persistente și lăudabile ale Qatarului și Egiptului”, adaugă acesta.

Hamas prezintă termenii acordului, care sunt următorii:

  • încetare a focului promulgată de ambele părți în întreaga Gaza;
  • intensificarea intrării camioanelor care transportă ajutoare umanitare, bunuri de primă necesitate, asistență medicală și combustibil în toate regiunile din Fâșia Gaza;
  • eliberarea a 50 de femei și copii israelieni ostatici cu vârsta sub 19 ani, în schimbul eliberării a 150 de femei și copii palestinieni aflați în închisorile israeliene;
  • interzicerea oricărui trafic aerian israelian în sudul Fâșiei Gaza timp de patru zile;
  • Interzicerea traficului aerian israelian în partea de nord a Fâșiei Gaza timp de șase ore pe zi, de la 10.00 la 16.00;
  • Libertatea de circulație a civililor, în special de-a lungul drumului Salah al Din.

„Termenii acestui acord au fost formulați cu viziunea de a servi poporul nostru și de a-i susține fermitatea în fața agresiunii, având întotdeauna în vedere sacrificiile, suferințele și preocupările lor”, a declarat Hamas.

De asemenea, a promis să „persiste ca scut protector și apărător al poporului nostru” în ciuda armistițiului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Astfel se defineste , un israelian face cat 3 palestinieni , dar in final palestinienii vor egalitate. Asta inseamna sa nu participi la orele de matematica .