G4Media.ro

Podul peste Tisa, la granița cu Ucraina, realizat în proporție de 25%…

Sursa foto: CJ Maramureș

Podul peste Tisa, la granița cu Ucraina, realizat în proporție de 25% pe malul românesc / Ucrainenii așteaptă autorizația de construcție / ”E cel mai mare șantier deschis în județul Maramureș, după 1990”

Lucrările la noul pod peste Tisa din Sighetu Marmației avansează în ritm alert, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Sighet. Pe malul românesc, gradul de execuție este de peste 25%, iar pe partea ucraineană se încearcă obținerea cât mai rapid a autorizației de construire necesară pentru demararea lucrărilor.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș a precizat că este cel mai mare șantier deschis în Maramureș, de după 1990.

„Este un proiect extrem de important pentru noi, cel mai mare șantier deschis la acest moment în județul Maramureș, după anul 1990. Aici, pe malul Tisei se vor construi două poduri paralele, fiecare dintre ele va avea două benzi, adică un pod va deservi un sens demers și celălalt pod un alt sens de mers și se va face practic legătura cu Ucraina. Înaintăm cu lucrările și sunt foarte mulțumit de cum înaintează constructorul. Deja am depășit 25% gradul de execuție.

Sunt convins că vom termina în termenul stabilit, adică anul viitor lucrările vor fi finalizate”, susține președintele CJ Maramureș.

Aici urmează să se construiască și un pod provizoriu, un pod mobil, pe care vor trece mașinile cu materiale, muncitorii și utilajele.

”Până la finele anului ne propunem să decontăm deja peste 50 de milioane de lei din această lucrare, iar anul viitor, așa cum am stabilit într-un termen, zic eu foarte bun, adică până în toamna anului viitor să putem deschide efectiv punctul de trecere a frontierei aici, la Sighetu Marmației. Acest proiect este unul extrem de important pentru că va aduce dezvoltare economică atât pentru Maramureș, cât și pentru Consiliu, și pentru și pentru regiunea Transcarpatia, și pentru România, și pentru Ucraina”, a mai spus Ionel Bogdan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Sigur,vor sa faca inaugurarea inainte de parlamentare si prezidentiale,,asa pacalesc bolsevicii,sa voteze iarasi ciuma rosie..