G4Media.ro

Danemarca propune o taxă ecologică de 13 euro pentru cei care călătoresc…

Sursa foto: Twitter/@IATA

Danemarca propune o taxă ecologică de 13 euro pentru cei care călătoresc cu avionul

Guvernul Danemarcei a propus joi impunerea unei taxe medii de 100 de coroane daneze (13,41 euro) pentru călătoriile cu avionul, pentru a contribui la finanțarea unei tranziții ecologice a industriei aeriene care va permite ca toate zborurile interne să folosească 100% combustibili sustenabili până în 2030, scrie Reuters.

Aproximativ jumătate din încasările anuale preconizate de 1,2 miliarde de coroane (160 de milioane de euro) vor contribui la finanțarea ambiției ca toate zborurile interne să utilizeze numai combustibili verzi până la sfârșitul deceniului, a anunțat guvernul. Tehnologiile ecologice, cum ar fi hidrogenul și biocombustibilii, vor fi eligibile pentru sprijin din partea statului, a precizat executivul danez.

Cealaltă jumătate din încasări va fi folosită pentru acordarea de ajutoare în numerar persoanelor în vârstă, a precizat guvernul.

Conform propunerii guvernului, taxa pentru pasageri va fi introdusă treptat începând cu 2025. Până în 2030, taxa va fi de aproximativ 8,4 euro pentru călătoriile în interiorul Europei, 31,8 euro pentru zborurile pe distanțe medii și 52,3 euro pentru cele pe distanțe lungi.

„Sectorul aviației din Danemarca trebuie – la fel ca toate celelalte industrii – să își reducă amprenta climatică și să se îndrepte spre un viitor verde”, a declarat ministrul pentru climă, energie și utilități, Lars Aagaard, într-un comunicat.

Guvernul își propune ca, până în 2025, să fie operată prima rută internă care utilizează doar combustibili verzi.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Ce le mai place cuvintele la guvernantii de pe peste tot …

    Adica cum vine aia „taxa”?! Taxa presupune o contraprestatie directa din partea statului. Altfel, e impozit de-a dreptul.

  2. Adica e o „taxa” din care pentru jumatate din bani statul presteaza direct pasagerului un aer mai curat (sa zicem, ca nu e clar ca in cazul combustibilor verzi iese pe evacuare parfum de musetel …) si pentru cealata jumatate se presteaza direct pasagerului … ei, lăsați …

  3. Redactia … mama lor de filtre, ca sunt aberante!

  4. Cu ajutorul terorismului verde, statul/statele au găsit o nouă sursă de venit:taxele pentru penalizarea celor ce folosesc DOAR anumite produse considerate contaminante(si zic DOAR nu din greșeală ci voit fiindcă sint o sumedenie de alte produse de a dreptul toxice pentru organismul uman si animal care se găsesc libere de orice control si se lăfăiesc nestingherite in alimentație).
    Aceste taxe ar fi avut rol de a obliga in a nu mai folosi acele produse însă practica arată că producătorii continuă să le folosească, au crescut prețul produselor datorită acelor taxe,taxe care ajung in buzunarul statului/ statelor si toată lumea…râde, cântă si dansează..

  5. „Cealaltă jumătate din încasări va fi folosită pentru acordarea de ajutoare în numerar persoanelor în vârstă, a precizat guvernul.”

    :))

  6. Mi am adus aminte de taxă ce se percepea inainte vreme ce se potrivește in acest caz..
    Inainte,când biserica catolică era pe vână, bogații care pohteau la purcei la cuptor în post plăteau o taxă la biserică si dintr o dată de jur imprejurul conacului bogătanului nu mai era post si putea mânca liniștit purcelu..