G4Media.ro

Ministerul turc de Externe: Raportul Comisiei Europene privind progresele realizate de Turcia…

sursa foto: Unsplash

Ministerul turc de Externe: Raportul Comisiei Europene privind progresele realizate de Turcia pentru aderarea la UE este „incorect și părtinitor” / „Respingem categoric criticile nefondate”

Raportul anual al Comisiei Europene privind progresele realizate de Turcia pe drumul mult-amânatei sale aderări la UE este „incorect şi părtinitor”, a afirmat Ministerul de Externe turc, relatează joi Reuters, citată de Agerpres.

Raportul executivului UE de miercuri a criticat Turcia pentru „recidivele grave” în materie de standarde democratice, stat de drept, drepturile omului şi independenţă judiciară.

„Respingem categoric afirmaţiile şi criticile nefondate şi incorecte, în special privind criteriile politice şi capitolul referitor la sistemul judiciar şi drepturi fundamentale”, susţine Ministerul de Externe turc într-un comunicat.

De asemenea, raportul Comisiei Europene menţionează că Turcia nu a respectat principiile statului de drept, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în lupta sa împotriva terorismului.

Ministerul turc susţine că alegaţiile sunt incorecte şi evidenţiază „nesinceritatea abordării UE şi un dublu standard clar”, adăugând că există chestiuni legate de drepturile fundamentale în privinţa cărora există dispute chiar între statele UE.

Raportul Comisiei este menit să evalueze progresele realizate de Turcia către îndeplinirea standardelor pentru aderarea la UE şi ar putea tensiona relaţiile deja problematice cu Ankara din cauza migraţiei şi, mai recent, a războiului dintre Israel şi Hamas în Gaza.

Procesul de aderare a Turciei la UE a fost îngheţat timp de ani de zile după ce au fost declanşate negocierile de aderare în 2005, notează Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu au ce sa caute turcii in Uniunea Europeana. Sa rămână in Asia cu islamistul Erdogan pe care îl țin in funcții de prim ministru si președinte din 2003.