G4Media.ro

Deputatul USR Iulian Bulai anunță că parlamentarii USR îl susţin în continuare…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Deputatul USR Iulian Bulai anunță că parlamentarii USR îl susţin în continuare pe Cătălin Drulă

Deputatul USR Iulian Bulai a anunţat, luni, că parlamentarii partidului l-au susţinut în unanimitate pe liderul USR, Cătălin Drulă, şi au luat act de decizia Elenei Lasconi de a se retrage de pe lista de europarlamentare, transmite Agerpres.

„În unanimitate, preşedintele partidului Cătălin Drulă a fost susţinut de către toţi colegii mei. Deci, a existat o unanimitate pe susţinerea lui Cătălin Drulă şi am luat act de decizia colegei Elena Lasconi de a se retrage. Cătălin Drulă a fost susţinut în unanimitate, îl susţinem mai departe, luăm act de această decizie şi aşteptăm alte momente importante care să decidă viitorul listelor”, a spus Bulai, întrebat în legătură cu decizia luată în şedinţa grupului parlamentar.

Bulai a susţinut că Elena Lasconi s-a retras de pe liste, „după discuţia cu ea însăşi, cu membrii familiei ei, cu prieteni, cu colegi, poate şi cu Cătălin Drulă”.

„Eu sunt exemplul din USR faţă de care partidul este cel mai tolerant când este vorba de libertate de expresie. (…) Nu a fost retrasă de pe liste. Este o decizie a unui om de a face un pas în spate. Eu iau act de asta şi o respect. (…) Sâmbătă a fost difuzat un interviu cu doamna Lasconi la o anumită televiziune, duminică a fost o decizie a dumneaei de a se retrage, deci nu avea cum ca o discuţie pe o decizie de duminică să aibă loc sâmbătă, când a avut loc interviul respectiv.(…) A fost o decizie unilaterală în urma unei discuţii”, a precizat Bulai.

Potrivit lui Bulai, „este normal ca o persoană să fie coerentă cu ea însăşi, cu ceea ce îşi doreşte”.

„Partidul străluceşte prin coerenţă, coerenţa este pentru libertăţi şi drepturi pentru toţi care cred, care nu cred, care au anumite afinităţi sau nu, iar aceasta este o linie roşie pe care nimeni nu o poate depăşi, dar aici vorbim despre dorinţa unei persoane de a se retrage de pe listă, lucru pe care eu îl respect. (…) Problema reală în România nu este o înverşunare între unii sau alţii, ci o luptă comună împotriva devălmăşiei PNL-PSD. (…) Şi eu sunt partizan al familiei între membrii care îşi doresc acest lucru. Încetaţi să mai puneţi un semn de antiteză între forţe care sunt complementare în România. Toate familiile sunt acceptate. Statul n-ar trebui să intre în nicio formă de reglementare pentru sau împotriva unora”, a adăugat Iulian Bulai.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat că decizia Elenei Lasconi de a se retrage de pe listele europarlamentare ţine de viaţa de familie a acesteia.

„Este un moment în care trebuie să separăm ceea ce ţine de viaţa de familie a cuiva şi este dreptul doamnei Elena Lasconi să se liniştească, să discute cu fiica sa şi noi, cei care facem politică şi suntem în prima linie, să ne ocupăm de problemele oamenilor. Uitaţi-vă că nu sunt bani pentru spitale, este o criză financiară teribilă, acreditarea spitalelor s-a amânat cu vreo 700 de zile şi este extrem de important ca doamna Lasconi să facă treabă foarte bună în Câmpulung, aşa cum a început”, a spus Ungureanu.

Deputatul USR Oana Ţoiu a spus că Elena Lasconi este susţinută în continuare pentru administraţia locală.

„Elena Lasconi este o femeie politician pe care o respect şi o să o susţinem în continuare pentru administraţia locală. În ceea ce priveşte scandalul ultimelor zile, a ajuns să fie atât de acut încât să devină incompatibil cu obiectivele pe care noi le avem pentru campania pentru europarlamentare şi partidul a luat act de retragerea Elenei Lasconi. Sigur că nu e un moment de bucurie, un moment triumfător. Pe de altă parte, în acest moment este cât se poate de clară prioritatea acestei partid pentru reforme anticorupţie, absorbţie de fonduri europene”, a adăugat Ţoiu.

Deputatul USR Cristina Prună a spus că nu doreşte să comenteze această situaţie.

„Lucrurile pe care le-am discutat în interiorul partidului rămân în interiorul partidului. Am transmis ce aveam de transmis în interiorul partidului. Spun sincer că nu vreau să comentez despre situaţie”, a mai spus Prună.

Biroul Naţional al formaţiunii a luat act de retragerea Elenei Lasconi, primarul municipiului Câmpulung, de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, a anunţat, duminică seara, USR.

Anterior, preşedintele USR, Cătălin Drulă, anunţase că i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din campania pentru alegerile europarlamentare.

Decizia conducerii USR vine după ce Elena Lasconi a declarat într-un interviu la Prima News că a votat „Da” la referendumul pentru familia tradiţională de acum câţiva ani iar ulterior, în spaţiul public, au apărut mai multe controverse legate de afirmaţiile făcute, inclusiv din partea fiicei sale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Încă nu-mi pot reveni.
    Nu pot să cred ca USR aplică schema stalinistă „Cine nu e cu noi e împotriva noastră”.
    Umblați, băieți curăței și deștepți, puțin la logică.

    • Schema stalinista e la voi la PSD-PNL in comunism. USR l-a ales pe Drula prin congres nu ca la voi la PNL-PSD candidat unic.

    • USR, conform sondajelor, momentan n-are cu ce incomoda sistemul. De fapt, în timp ce le-a trasat intelectualilor spre ce azimut să gândească și de la ce să certe, Puterea clasat în ceața memoriei „azilele groazei” și a readus-o pe Gabriela Firea în funcțiile de prim-vice PSD și de șefă pe București, posibilă candidată la Primăria Capitalei.

  2. Cand o sa duc Lasconi 5 6 procente la PNL, prin ianuarie, februarie va schimbati parerea si liderul. Pacat de tot ceea ce a vrut USr sa fie si ce a ajuns.

    • deam on maCiuca!

    • @Regele, esti extrem de bolnav. Si ti-o spune un om care voteaza cu USR, indiferent daca tu crezi sau nu. Majoritatea celor care posteaza pe aici sustin USR si tocmai sunt dezamagiti de Drula, Barna… Dar tu nu intelegi si alegi sa jignesti.

    • asteptam alegerile cu interes si popcorn :)))

    • @DaciaLogan1 Tu nu votezi USR tu votezi PNL postac.

    • bolnav esti tu ia-ti medicamentele si niste xanax ca ai mancat iute dupa Ciolacu si maCiuca

    • @Argonaut, eu sunt constient deja ca psd are prima sansa sa faca o alainta cu pnl sau aur. Cu usr oricum nu face alianta decat pmp si fd care oricum sunt cotate prost. Asa ca PSD… Ramane fruncea.

    • @Argonaut PSD-ul tau sta linistit pe primul loc :))))). Las ca se muta Lasconi la PNL si raman si astia la putere. Batalia pentru 2 se da intre PNL si AUR din ce se vede. Aur e tras in jos de Sosoaca, le fura electoratul, PNL primeste ajutor de la USR =)))))

  3. In unanimitate, ei sustin comunismul liberal calcand in picioare toate eforturile facute pana acum pentru garantarea drepturilor fundamentale constitutionale care ofera cetatenilor libertatea mult dorita a cuvantului.
    Cine apara democratia? O mai apara cineva?
    Ce au creat ei? Un precedent.
    Ce se intampla acceptand si facand un compromis? Va atrage dupa sine un altul.
    Inainte, hei-hop.
    USL. 0%.

  4. E timpul ca pap@galul ala care i-a cerut demisia sa zboare din USR.

  5. Deci Drula cand i-a cerut sa se retraga de pe liste doar glumea,asa-i? Si faptul ca sa si retras e doar o coincidenta, ci nu executarea unui ordin pe linie de partid. Oare useristii cam cat de prosti Ii considera pe votantii si sustinatorii lor? Eu zic ca prea mult.

  6. s-au baricadat bine masculii la varf se pare …

    am sentimentul ca traditionalistii din USR se vor grupa intr-un nou partid

  7. Avem o veste proasta.
    Drula va fi presedinte.

  8. Nasui a dat curs interviului cu Buhnici , da Buhnici care jignea femeile . Drula ce parere ai?

  9. Drula vezi ca Bulai a tras un part si a poluat aerul adica a contribuit la incalzirea globala ce parere ai ? Il dai afara din partid ?

  10. Din pacate, cel mai mare defavor pe care il poate face cineva usereului vine tocmai din zona extremelor din interior si a nucleului dur. Pur si simplu, unii nu pot sa accepte alta parere.
    Oamenii ar trebui sa inteleaga ca Romania nu e inca pregatita sa accepte egalitatea de gen, dar si ca suntem in anul 2023, cand nu mai functioneaza traditiile alea de prin evul mediu cand era acceptat sa-ti bati nevasta si sa-i pedepsesti in piata publica pe cei care au alta orientare sexuala. Ca nu suntem in Iran!
    Daca discutia se oprea la cum a votat Lasconi mai era cum era, dar fiica a continuat si cu alte acuzatii, motiv pt care a devenit o vulnerabilitate.
    Drula a luat decizia corecta si cam ramane singura optiune reala sa nu ne trezim cu Marcelica/Nicu/George in rol de noul turist de la Cotroceni.