G4Media.ro

USR: Pentru PSD, PNL și AUR contează banii, nu numărul îngrijorător de…

Sursa Foto: Pexels.com

USR: Pentru PSD, PNL și AUR contează banii, nu numărul îngrijorător de tineri care fumează / Senatorii acestor partide au votat împotriva proiectului care interzice reclamele la toate produsele din tutun

Senatorii PSD, PNL și AUR au votat împotriva inițiativei legislative USR care interzice reclamele la toate produsele din tutun, inclusiv la produsele noi din tutun încălzit, pe lângă reclamele la țigările clasice, care sunt deja interzise în UE, a anunțat USR, marți, într-un comunicat de presă.

„Pentru PSD, PNL și AUR contează banii, nu numărul îngrijorător de tineri care fumează”, susține USR.

Deputatul USR Adrian Wiener atrage atenția că 30% dintre adolescenții din România fumează, un număr cu mult peste media europeană, iar dacă luăm în considerare și țigările electronice, proporția acestora ajunge la 40%.

„Oprirea publicității agresive la tutun, publicitate care țintește tinerii, este un imperativ moral. Să permitem ca marile orașe să fie împânzite de reclame la tutun e o aberație. Nu e normal ca internetul și fluxul comercial să fie saturate de publicitate la tutun. Să permitem efectiv normalizarea fumatului în societatea românească e un gest de nepăsare criminală”, a declarat Adrian Wiener.

Fumatul are consecințe grave asupra sănătății publice: 17% dintre decesele din România sunt rezultatul unor boli cauzate de fumat, la fel ca și 27% dintre decesele provocate de cancer în România, 9 din 10 cancere pulmonare fiind legate direct de fumat, argumentează deputatul Adrian Wiener.

Cu 67 de voturi „pentru” raportul de respingere, 22 de voturi împotriva raportului de respingere și o abținere, Senatul a respins inițiativa legislativă a deputaților USR Adrian Wiener, Tudor Pop și Emanuel Ungureanu prin care s-ar fi limitat expunerea adolescenților și tinerilor inclusiv la noile produse din tutun încălzit, care și ele creează dependență de nicotină.

Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa legislativă merge acum pentru dezbatere și vot final la Camera Deputaților.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. mafia uselista

  2. Păi dacă de acolo iese comisionul ! De la bănci , corporații , imobiliare ! Da la români le place altfel erau în stradă