G4Media.ro

Guvern de urgență în Israel pe durata războiului cu Hamas: Legislația care…

Foto: Facebook Benny Gantz/Benjamin Netanyahu

Guvern de urgență în Israel pe durata războiului cu Hamas: Legislația care nu are legătură cu războiul, suspendată din dezbaterile parlamentare

După mai multe zile de ezitări guvernul condus de Benjamin Netanyahu a cooptat în coaliția sa partidul Unitatea Națională, condus de Benny Gantz, fost ministru al apărării, partid care deține 12 din cele 120 mandate în Knesset, parlamentul unicameral al țării.

Gantz va fi cooptat în cabinetul de război alături de Netanyahu și ministrul apărării, Yoav Gallant. Deputații Gadi Eisenkot și Gideon Saar vor fi incluși și ei în cabinet pe durata războiului.

Gantz a condus partidul său politic, numit atunci Albastru și Albastru, într-un guvern de scurtă durată de împărțire a puterii condus de Netanyahu în mai 2020 pentru a gestiona epidemia COVID-19. El ar fi trebuit să devină prim-ministru după 18 luni, dar guvernul s-a prăbușit înainte ca acest lucru să se întâmple, când Netanyahu a refuzat să aprobe bugetul de stat, folosind astfel o lacună în acordul de coaliție care i-a permis să evite să-i încredințeze lui Gantz funcția de prim-ministru.

Cabinetul de război este menit să înlocuiască cabinetul de securitate mai larg, care include șefi de partide de extremă-dreapta, ca Bezalel Smotrich (Partidul Sionist Religios) și Itamar Ben-Gvir (Puterea Evreilor), considerați pe scară largă că complică politica de securitate a Israelului, ceea ce l-a determinat pe Netanyahu să îi ocolească în mare măsură până acum.

Un loc liber a fost păstrat în guvern și pentru Yair Lapid, liderul partidului Yesh Atid (liberal), cel mai numeros din opoziție, cu 24 de mandate, dar o sursă apropiată lui Lapid a confirmat miercuri seară pentru The Times of Israel că nu au existat discuții active pentru ca acesta să se alăture coaliției în curs de formare.

Liderul Yisrael Beytenu (naționalist secular) cu cinci mandate, Avigdor Liberman, a reiterat că partidul său nu se va alătura unui astfel de guvern decât dacă acesta promite public să elimine complet gruparea teroristă Hamas.

Coaliția de dreapta/extrema dreaptă/ultra-ortodocși deține 64 de mandate în Knesset, dintre care 32 ale Likud (dreapta naționalistă), condus de premierul Netanyahu, 18 pentru ultra-ortodocși și 14 pentru extrema-dreaptă.

Acordul dintre premierul Netanyahu și Gantz prevede, de asemenea, că, pe toată durata războiului, în Knesset nu se va dezbate nicio lege care nu are legătură cu războiul, inclusiv reforma justiției care a divizat întreaga țară după formarea actualei coaliții în decembrie 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...