G4Media.ro

Ministrul Mediului: Avem cifre ruşinoase la capitolele colectare separată a deșeurilor, tratare,…

Foto: G4Media

Ministrul Mediului: Avem cifre ruşinoase la capitolele colectare separată a deșeurilor, tratare, depozitare, compostare şi, din acest motiv, suntem obiectul unor proceduri de infringement din partea Curţii Europene de Justiţie

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, şi secretarul de stat Cristian Valer Beseni au participat joi la o masa rotundă privind instrumentarea finanţărilor din fonduri PNRR pentru Centrele de Colectare cu Aport Voluntar (CAV) destinate marilor aglomerări urbane, relatează Agerpres.

„Managementul deşeurilor este o preocupare nu doar pentru Ministerului Mediului, ci o temă de interes până la nivelul Cancelariei Prim-ministrului. Ne interesează, în general, modul în care gestionăm deşeurile deoarece, chiar dacă am evoluat la atât de multe capitole ca ţară, din păcate, în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor suntem în urmă faţă de statele membre. Avem cifre ruşinoase la capitolele colectare separată, tratare, depozitare, compostare şi, din acest motiv, suntem obiectul unor proceduri de infringement din partea Curţii Europene de Justiţie. Întâlnirea de astăzi este menită să tragă nişte concluzii sănătoase, astfel încât, după ce vom semna contractele de achiziţie pentru CAV-uri, sperăm să fie bine gestionate şi să-şi atingă obiectivele, pentru că avem nenumărate exemple de investiţii în domeniul deşeurilor care nu sunt folosite”, a susţinut Mircea Fechet, potrivit unei postări pe pagina de socializare a ministerului.

Acesta a subliniat că sunt peste o sută de acte normative legate de gestionarea deşeurilor „pe care toţi primarii din ţară ar trebui să le citească”.
„Admiţând că este nevoie de o asanare a legislaţiei, avem nevoie şi de o sistematizare şi de armonizare a practicii. Mi se spune că unii primari au decis că nu sunt interesaţi de astfel de investiţii, însă le atrag atenţia că va veni acea zi când nu ne vom mai putea preface că nu ştim ce prevede legislaţia de mediu”, a subliniat Mircea Fechet.

Subiectele discutate în cadrul dezbaterii au acoperit detalii tehnice precum arhitectura viitoarelor CAV-uri, echipamente, fluxuri tehnologice, strategii de finanţare şi managementul proiectelor, operaţionalizarea şi eficientizarea centrelor.

Potrivit Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor din Municipiul Bucureşti, organizatorul dezbaterii, România va înfiinţa 13 centre mari de colectare a deşeurilor, până la finalul lui 2024, cu fonduri din PNRR.

O problemă generală subliniată de participanţii la atelierul de lucru este obţinerea avizelor necesare pentru construcţia centrelor de colectare, precum şi termenele foarte scurte pentru implementarea proiectelor. O concluzie importantă a fost şi nevoia de a avea prin intermendiul CAV-urilor un instrument suplimentar pentru o colectare cât mai mare, astfel încât acestea să completeze în mod fericit managementul integrat al deşeurilor. În acest sens, s-a subliniat nevoia de a clarifica categoriile colectate prin CAV-uri şi cantităţile aferente fiecărei categorii.

„Îi vom sprijini pe toţi cei care vor dori să dezvolte un proiect bun în oricare dintre direcţiile de colectare, sortare, compostare, tratare. Este absolut necesar ca înfiinţarea CAV-urilor să fie însoţită de o informare eficientă a cetăţenilor care vor aduce deşeurile la centrele de colectare, astfel încât aceştia să ştie ce deşeuri pot aduce şi în ce formă”, a arătat Miheala Frăsineanu, consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru.

Toţi participanţii la dezbatere au subliniat că este foarte important ca banii din PNRR să fie cheltuiţi în vederea generării infrastructurii necesare pentru gestionarea eficientă a deşeurilor, iar întâlnirile dintre ministere, UAT-uri şi Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară să continue şi să fie extinse şi către alte instituţii implicate, pentru a clarifica aspectele tehnice şi fluxul de proceduri.

„Pentru cetăţenii din Bucureşti şi Ilfov este foarte important să aibă la dispoziţie soluţii moderne şi convenabile pentre deşeurile lor. Un Centru cu aport voluntar, destinat gestionării deşeurilor voluminoase, a celor din construcţii şi demolări, a biodeşeurilor compostabile este una dintre aceste soluţii iar, acum, prin PNRR, avem resurse financiare să îl înfiinţăm. Mulţumim colegilor din minister şi din ţară pentru schimbul foarte valoros de experienţă pe care l-am demarat astăzi, privind finanţarea CAV-urilor destinate marilor aglomerări urbane!”, a declarat Dragoş Iordache, directorul executiv al ADI Deşeuri Bucureşti.

La dezbaterea organizată joi au participat reprezentanţi ai MMAP, Direcţia Generală PNRR, instituţie care gestionează această linie de finanţare, precum şi reprezentanţi ai Primăriilor municipiilor Braşov, Ploieşti, Buzău, Iaşi, Sibiu, Timişoara, Cluj-Napoca, Baia Mare, Constanţa, Tg. Mureş, ai Consiliului Judeţean Galaţi şi ai ADI Dolj şi Bucureşti, în calitatea acestora de beneficiari ai respectivei linii de finanţare.

 

Material publicat în cadrul proiectului „Dreptul la mediu curat, pentru un viitor durabil. Creșterea implicării cetățenilor în atingerea țintelor climatice ale UE (Green rights for a sustainable future: Enhancing citizens’ involvement in EU’s climate ambitions – „Green-Rights”), susținut de Agenția Executivă pentru Educație și Cultură (EACEA) cu atribuții delegate de Comisia Europeană.

Detalii despre proiect, AICI.

—-

Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt însă ale autorilor și nu le reflectă în mod necesar pe cele ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea finanțatoare nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Da, mai, știm, de 10 ani stăm cu sabia deasupra capului dar nu facem nimic!

  2. Avem și vom avea din moment ce ministerul și parlamentul îs pline de incompetenți care habar n-au să facă niște legi , proiecte etc . Să nu mai zic de românul creștin ortodox care-și lasă mizeria pe unde apuca .

  3. Păi românul încă nu este educat să facă asta, la mine pe strada sunt doar 3 persoane care au ridicat pubela galbenă pentru reciclare de la firma de salubritate a primăriei.Din 2 in doua săptămâni se ridică și pubela galbenă împreună cu gunoiul menajer. Ceilalți locuitori de pe stradă nu-i interesează deși vad că pe strada sunt din 2 in 2 săpt și pubele galbene ,dar ei pun gunoiul la comun, și asta cu acordul tacit la firmei de salubritate din sectorul 5.
    Așa că românul daca nu este învățat sau constrâns sau sfătuit sa facă colectare selectivă nu o face.

  4. Acum sincer, nu mai are legătură cu cetățenii. La metrou sunt montate coșuri de gunoi ptr selectarea acestuia. Tone de bani investite în ele. Și lumea chiar aruncă sticle de plastic la plastic, hârtie la hârtie, m-am uitat de multe ori la asta. Însă apoi vine personalul de la curățenie cu un singur sac și aruncă în el toate gunoaiele din acele coșuri de selectat. Laolaltă. Adică totul degeaba.