G4Media.ro

Euobserver: Împiedicarea viselor Bulgariei și României de aderare la Spațiul Schengen vine…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Euobserver: Împiedicarea viselor Bulgariei și României de aderare la Spațiul Schengen vine în ajutorul Rusiei / Ambele guverne luptă să contracareze puternicele partide politice eurosceptice proruse Renașterea, respectiv AUR

În decembrie trecut, votul Consiliului European în vederea primirii Bulgariei, Croației și României în Spațiul Schengen de liberă circulație ar fi urmat să devină un moment victorios pentru organizație. Evenimentul ar fi demonstrat o unitate după un an de greutăți politice și economice, scoțând totodată în evidență faptul că organizația dispune încă de capacitatea politică de a integra și mai mult statele balcanice în proiectul european, scrie Euobserver, citată de Rador.

Deși Croația a marcat noul an aderând atât la zona euro, cât și la Spațiul Schengen, partenerii săi balcanici nu au fost la fel de norocoși. Invocând îngrijorări legate de respectarea deplină a standardelor UE în privința statului de drept, precum și legăturile existente între bandele de crimă organizată și structurile politice din ambele țări, Olanda și Austria au respins aderarea Bulgariei, în vreme ce Austria a respins doar candidatura României.

Acest veto a provocat masive proteste atât din partea politicienilor, cât și din partea populației. Acuzațiile s-au îndreptat imediat asupra Olandei și Austriei, considerându-se că ele blochează aderarea partenerilor balcanici din cauza unor probleme interne – ambele țări confruntându-se mai degrabă cu o creștere a sprijinuuil acordat unor partide de opoziție care se opun migrației, și mai puțin cu niște temeri politice rezonabile.

Pe platformele de socializare, bulgarii și românii au discutat chiar despre boicotarea produselor austriece și olandeze. Lor li s-au alăturat chiar și politicieni locali, ei sugerând boictotarea publică a băncilor austriece, precum și a produselor OMV, gigantul ausriac din industria chimică.

Deși mulți lideri din UE au încercat să aplaneze această indignare crescândă, răul fusese făcut. De atunci, atât principalii politicieni ai organizației, cât și guvernele Bulgariei și României au cooperat pentru ca un asemenea veto jenant să nu se mai înregistreze și anul acesta.

Argumentul cel mai la îndemână în privința primirii Bulgariei și României este clar. După aderarea lor la UE în 2007, începând din anul 2011, cele două țări au îndeplinit toate condițiile tehnice necesare în vederea aderării la Spațiul Schengen. Totuși, în absența unei voințe politice solide, cauzate mai ales de faptul că ambele țări nu au reușit să combată corupția într-un mod eficient și datorită faptului că ele nu au reușit nici să aducă statul de drept la nivelul standardelor UE, momentul aderării lor la Spațiul Schengen nu a mai sosit.

Totuși, de atunci, aceste țări au depus mari eforturi în vederea aplicării unor măsuri anticorupție care să le alinieze standardelor UE, iar ambele țări au adoptat măsuri extraordinare pentru a întări securitatea frontierelor lor, reducând astfel la minim argumentul potrivit căruia extinderea Spațiului Schengen ar risca să sporească fluxul migrației ilegale.

Principalele îngrijorări ale Austriei și ale Olndei pe tema corupției la nivel instituțional și a crimei organizate au primit și ele un răspuns. Deși ambele țări încă mai întâmpină greutăți din cauza relațiilor clare dintre bandele criminale și reprezentanți ai scenei politice, în cele din urmă se iau mai multe măsuri în vederea stopării fenomenului.

Numai în acaest an, Bulgaria a trecut la numeroase acțiuni de combatere împreună cu parteneri din Regatul Unit, anihilând rețele organizate ale treficului de carne vie și, în sfârșit, ele au adoptat măsuri mai dure ca să se asigure că fondurile UE sunt alocate așa cum trebuie și nu furate pe șest de oficiali corupți.
Mai mult, România a acționat în vederea eliminării mitei masive din instituțiie, mai ales în privința celor care vizează traficul uman de la frontierele sale.

În plus, lăsând cele două țări (a căror populație totală se ridică la circa 25 de milioane de oameni) în afara Spațiului Schengen, ar continua să provoace niște greutăți costisitoare și inutile. Unul dintre obiectivele-cheie ale Spațiului Schengen este reducerea timpului de așteptare dintre statele membre și un trafic mai ușor nu doar din punctul de vedere al comerțului, cât și în privința oamenilor. Lăsând două dintre țările organizației în afara accestei incredibile realizri a integrării europene, asta nu ar duce decât la continuarea unor mari greutăți financiare asupra economiilor ambelor țări.

Beneficiul partidelor proruse

Pentru UE, ratarea acestei mari șanse de integrare a membrilor săi balcanici nu ar însemna doar un prejudiciu politic, dar ar putea duce la o dură ripostă publică atât în Bulgaria, cât și în România.
Ambele guverne luptă să contracareze puternicele partide politice eurosceptice proruse Renașterea, respectiv Alianța pentru Uniunea Românilor, care, în ultimele luni, înregistrează o creștere în preferințele electoratului. Un nou veto pe tema Spațiului Schengen ar fi cadoul politic potrivit, pus exact la îndemâna lor.

Deși în ambele țări balcanice este necesară o continuare a reformelor în anumite domenii, o bună parte din aceste eforturi este în curs și s-au înregistrat deja mari progrese. Cele două țări au demonstrat de multă vreme că sunt niște parteneri stabili, pe care te poți baza în privința proiectului european, or acum este timpul ca UE să le recompenseze, în sfârșit, pentru marile lor eforturi și pentru răbdarea lor.

Continuarea excluderii Bulgariei și României din Spațiul Schengen ar încuraja prea puțin eventuale noi reforme politice, nefăcând decât să irite și să frustreze și mai mult două state membre care altminteri sprijină puternic UE.

Elementele de rea credință, mai exact Rusia, caută mereu niște căi prin care să dezbine statele membre ale UE or, asta ar crea ‘șansa’ unei dezbinări în sânul unei organizații de acest fel. De Consiliul UE depinde ca ele să nu aibă niciodată o asemenea șansă.

Sursa: Eurobserver/ Rador/ Traducerea: Alexandru Danga

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...