G4Media.ro

Tancuri şi vehicule de luptă ruseşti distruse au fost aliniate în centrul…

sursa foto: captura video

Tancuri şi vehicule de luptă ruseşti distruse au fost aliniate în centrul Kievului, ca pregătire pentru marcarea Zilei Independenţei Ucrainei

Autorităţile ucrainene au aliniat luni în centrul capitalei Kiev ceea ce a mai rămas din tancuri şi vehicule de luptă ruseşti distruse, în condiţiile în care ucrainenii se pregătesc în această săptămână să marcheze Ziua Independenţei, a doua în vremuri de război, transmite Reuters conform Agerpres.

Sărbătoarea naţională de joi, 24 august, care marchează 32 de ani de independenţă postsovietică de Moscova, are loc la exact 18 luni de când Rusia şi-a lansat invazia pe scară largă asupra statului vecin din sud.

Oamenii s-au deplasat pe Strada Kreşceatîk, în inima capitalei ucrainene, privind blindatele carbonizate şi alte elemente ale echipamentelor de luptă ruse, aranjate într-un şir lung, ca o paradă militară a morţilor, remarcă Reuters.

Localnica Natalia Koval, în vârstă de 59 de ani, şi-a exprimat groaza faţă de ceea ce reprezintă de fapt trofeele de război, dar a spus că este încrezătoare că Ucraina va învinge în cele din urmă Rusia.

„Statul nostru va sărbători”, a spus ea. „Da, poate nu încă… dar acel moment va veni, iar această victorie nu va fi numai a noastră, ci o victorie pentru întreaga lume”, a adăugat femeia.

Sărbătoarea de Ziua Independenţei, care nu va fi marcată cu fast din cauza bilanţului îngrozitor al războiului, vine într-un moment critic pentru Kiev, cu contraofensiva sa împotriva forţelor de ocupaţie ruse care face progrese mai degrabă lente în estul şi sudul ţării, departe de Kiev, şi în cadrul căreia trupele ucrainene nu au reuşit deocamdată să recupereze localităţi importante, comentează Reuters.

Locuitorii din centrul Kievului spun că le-a plăcut să vadă expus echipament militar rus distrus şi şi-au exprimat speranţa că aceasta va duce la intensificarea spiritului de luptă al ucrainenilor.

„Cred că este o idee bună să arătăm de ce este capabilă armata noastră şi… pentru a arăta cât de slabi sunt (ruşii) în luptă”, a spus Mark Omelcenko, în vârstă de 23 de ani. „Este important să vedem astfel de exemple ale victoriilor noastre”, a adăugat tânărul.

Mikola Kaplun, un bărbat în vârstă de 74 de ani din oraşul Viniţa, care şi-a vizitat nepoata, a spus că este recunoscător pentru sprijinul occidental într-un război care, a recunoscut el, pare uneori că durează de prea mult timp.

„Dar sentimentul că victoria va veni în cele din urmă nu a dispărut. Şi intuiţia mea îmi spune că toate acestea se vor încheia până la sfârşitul anului, cu victoria noastră”, spune bărbatul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. haha. ar fi tare sa faca UKR parada cu vehiculele distruse ale rusilor. ar fi o parada luuunnga