G4Media.ro

Eşec pentru Rusia. Sonda s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii şi „a încetat…

Sursa Foto: Facebook

Eşec pentru Rusia. Sonda s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii şi „a încetat să mai existe”, anunţă Roskosmos

Prima misiune lunară a Rusiei din ultimii 47 de ani a eşuat după ce sonda spaţială Luna-25 a scăpat de sub control şi s-a izbit de Lună, informează Reuters.

Agenţia spaţială a Rusiei, Roskosmos, a anunţat că a pierdut contactul cu sonda la scurt timp după ce a apărut o problemă, sâmbătă, în timp ce era dirijată pentru a intra pe orbita de preaselenizare.

„Sistemul s-a deplasat pe o orbită imprevizibilă şi a încetat să mai existe în urma coliziunii cu suprafaţa Lunii”, a anunţat duminică Roskosmos într-un comunicat.

Agenţia precizează că a fost formată o comisie interdepartamentală specială care va investiga cauzele pierderii navei spaţiale.

Eşecul misiunii subliniază declinul puterii spaţiale a Rusiei de la zilele de glorie din timpul Războiului Rece, când Moscova a fost prima care a lansat un satelit pe orbita Pământului – Sputnik 1, în 1957 – iar cosmonautul sovietic Iuri Gagarin a devenit primul om care a călătorit în spaţiu în 1961.

Rusia nu a mai încercat o misiune pe Lună de la misiunea Luna-24 din 1976, când Leonid Brejnev conducea Kremlinul.

Luna-25 ar fi trebuit să execute o aselenizare la polul sud al Lunii, programată pentru luni, 21 august, potrivit oficialilor spaţiali ruşi.

Rusia a fost în competiţie cu India, a cărei sondă spaţială Chandrayaan-3 este programată să aselenizeze la polul sud al Lunii în această săptămână, şi, în sens mai larg, cu China şi Statele Unite, ambele având ambiţia de a trimite nave şi apoi oameni pe Lună.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. ” un gest de bunavointa” ! asta-i superputerea care vrea sa fie ascultata in lume ? pf…

  2. a 2a „economie” a lumii a esuat lamentabil

  3. Au incurcat chip-urile, au pus unu de la o drona kamikadze si a plonjat frumos.

  4. Cred ca s rupt elasticul de la elice…