G4Media.ro

Ministrul Energiei dă asigurări că România ”stă foarte bine cu stocurile de…

sursa foto: Pixabay

Ministrul Energiei dă asigurări că România ”stă foarte bine cu stocurile de gaze naturale”: ”Avem un record istoric de rezervă, nu vor tremura de frig al iarnă”

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat că România stă foarte bine cu stocurile de gaze naturale, fiind în acest moment o rezervă înmagazinată de aproape 83%, iar după 1 septembrie, conform angajamentului cu cei de la Comisia Europeană, va fi depăşită cantitatea de 90%, transmite News.ro. Chestionat dacă preţurile la gaze naturale şi energie electrică vor creşte sau vor rămâne plafonate, ministrul PNL a explicat că schema actuală este în vigoare până în luna martie a anului 2025. „La nivelul Comisiei Europene cel puţin până în martie 2024, deci dincolo de iarna care urmează putem să păstrăm această schemă”, a mai precizat el.

„Stăm foarte bine. La această oră avem o rezervă de aproape 83% înmagazinată, iar la 1 septembrie, conform angajamentului în faţa Comisiei Europene, trebuie să depăşim 90%, ceea ce vom face fără probleme. Avem practic un record istoric de rezervă. În momentul acesta este cu aproximativ 580 de milioane de metri cubi mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar stocurile totale sunt de aproximativ 2,6 miliarde de metri cubi”, a afirmat Sebastian Burduja, întrebat vineri la TVR Info, cum stă România cu stocurile de gaze naturale pentru sezonul rece care va veni.

Ministrul Energiei a mai spus că în cazul în care iarna din acest an va fi una grea, atunci România poate apela la rezervele de gaze din Azerbaidjan, unde ţara noastră are la dispoziţie o capacitate suplimentară de un miliard de metri cubi.

„Dacă vom avea o iarnă foarte grea, întotdeauna avem posibilitatea de a apela la gaz din Azerbaidjan unde avem rezervată o capacitate adiţională de până la un miliarde de metri cubi. Aşadar, mesajul meu foarte clar pentru toţi românii este să stea liniştiţi pentru că nu vor tremura de frig la iarnă”, a explicat Burduja.

Întrebat dacă facturile românilor la gaze şi energie electrică vor rămâne plafonate ca anul precedent şi dacă sunt bani la buget pentru a acoperi diferenţa de cost, ministrul Energiei a răspuns: „E o întrebare foarte bună pentru Ministerul Finanţelor”.

„Noi ca Minister al Energiei am susţinut întotdeauna că trebuie să existe o protejare pentru consumatorii vulnerabili şi în special în segmentul casnic, iar pentru casnic discutăm mai ales de întreprinderile mici şi mijlocii, de companiile româneşti care au nevoie de sprijin pentru a rămâne competitive. Schema actuală este în vigoare până în martie 2025. La nivelul Comisiei Europene cel puţin până în martie 2024, deci dincolo de iarna care urmează putem să păstrăm această schemă”, a completat ministrul PNL.

El a adăugat că în cazul în care va fi pusă problema ajustării schemei existente, atunci acest lucru va fi făcut cu foarte multă prudenţă. Burduja nu a exclus posibilitatea fluctuării preţurilor la energie electrică şi gaze, în contextul unei ierni grele şi a evoluţiei conflictului din Ucraina.

„Dacă se va pune problema ajustării schemei, o vom face doar pentru a respecta faptul că în piaţă preţurile au scăzut şi la gaz şi la energie electrică, dar cu foarte multă prudenţă. Pentru că în contextul unei ierni grele, în contextul unei evoluţii imprevizibile în Ucraina, în contextul multor alte variabile pe care nu le putem cunoaşte, ne putem aştepta la o creştere de preţuri. Şi atunci nu dorim să îi expunem pe români, nici pe companiile româneşti la aceste fluctuaţii”, a completat ministrul Energiei.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. De cate ori ne dau aceste gùnoaie asigurari sa stam linistiti, io zic sa ne pregatim pt ce e mai rau.
    De tremurat tremura o buna parte a popụĺªției oricum, fie din saracie fie din cauza a 33 de ani de „investitii” USL-iste.

  2. Poți tu sa ai stocuri monumentale ,daca salariile sunt de 300 euro,fix pla..