G4Media.ro

Șase amenzi și un dosar penal pentru protestul AUR în privința vaccinării

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Sabin Cirstoveanu

Șase amenzi și un dosar penal pentru protestul AUR în privința vaccinării

Jandarmii au aplicat şase amenzi pentru nereguli constatate la protestul organizat joi de AUR la Ministerul Sănătăţii împotriva „vaccinării obligatorii”, fiind întocmit şi un dosar penal pentru loviri, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, ca urmare a nerespectării prevederilor legale şi a evenimentelor petrecute pe timpul desfăşurării protestului, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.700 de lei, după cum urmează: 5 sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice; o sancţiune contravenţională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, a fost întocmit un act de sesizare cu privire la săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, în conformitate cu prevederile art. 193 Cod penal.

Câteva sute de oameni au protestat joi în faţa sediului Ministerului Sănătăţii, susţinând că se opun „vaccinării obligatorii”.

Un bărbat, cunoscut ca „stegarul dac”, s-a urcat pe faţada Ministerului Sănătăţii.

De asemenea, un jurnalist a fost lovit de un bărbat în timpul protestului, agresorul fiind extras de jandarmi din mulţime şi dus la o secţie de Poliţie.

Reprezentanţi ai AUR au îndemnat participanţii să blocheze accesul în Ministerul Sănătăţii, încercând ulterior să pătrundă în interiorul clădirii, însă au fost împiedicaţi de jandarmi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Jandarmeria de ce nu a gazat auristii ?

  2. Oricine are voie sa protesteze, insa toate protestele AUR au avut ca scop violenta si fortarea intrarilor in institutiile statului, asta inseamna subminarea autoritatii statului si se pedepseste penal.
    Ce cauta individul ala la balconul cladirii ?
    Ceva in genul asta a mai fost si cu individa aia care a fost gasita cu niste gloante prin gentuta, parca tot de la AUR era.
    In alta ordine de idei, obligativitatea vaccinarii nu ar trebui impusa, insa in caz ca cel nevaccinat se imbolnaveste de vreo boala ce putea fi prevenita prin intermediul unui vaccin ce putea fi facut la noi in sistemul medical , atunci respectiva persoana ar trebui sa plateasca intreg costul spitalizarii si al tratamentului.
    Daca a luat aceasta decizie si pentru copiii lui, atunci sa plateasca pentru fiecare.
    Nu este normal ca un individ care nu are de gand sa previna o boala pentru ca are indei de AUR, sa beneficieze de tratament si spitalizare platite de catre statul roman.
    Iar cine vrea sa moara de prostie…sa voteze AUR

  3. Pai… Vaccinare la ce se mai face acum obligatoriu în afara de alea pe care le facem de pe vremea răposatului? Sa reîncălzim o ciorba stricată pt un vot în plus…

  4. E f clar: votanții haur sunt pe cea mai joasa treapta a lanțului trofic!