G4Media.ro

Rectorul Daniel David, după ce UBB a ieșit din topul celor mai…

sursa foto: UBB

Rectorul Daniel David, după ce UBB a ieșit din topul celor mai bune 1000 universități din lume: ”Nu am mai putut compensa singuri erori şi indecizii majore în politicile academice naţionale”

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, afirmă că UBB ”nu a fost susţinută absolut deloc specific” pentru a se menţine în rankingul Shanghai global, transmite News.ro.

El explică faptul că România a păstrat ”arhitectura academică” stabilită de reforma comunistă din 1948 şi astfel Medicina a fost separată de universităţile tradiţionale.

”Dacă am fi corectat această denaturare la timp după Revoluţia din 1989, astăzi România avea cel puţin trei universităţi în acest ranking”, arată el. Totodată, David adaugă că filosofia finanţării nu a fost niciodată gândită în logica de a susţine simultan atât intrarea mai multor universităţi româneşti în clasamente, cât şi dezvoltarea celor care sunt deja acolo. ”Ne-au lipsit programe de excelenţă cu adevărat, după modelul Franţei, Germaniei sau Poloniei”, susţine el.

  • ”România nu mai are nicio universitate în Top 1000 în clasamentul internaţional Shanghai (ARWU) din 2023, în condiţiile în care Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu a mai putut compensa singură erori şi indecizii majore în politicile academice naţionale. Aceasta în condiţiile în care, în ultimii trei ani, UBB a fost singura universitate care a reprezentat România în rankingul Shanghai (ARWU)”, se arată într-un comunicat de presă publicat, miercuri, pe site-ul universităţii.

Conform sursei citate, ţări vecine şi/sau cu istorii similare au cel puţin o universitate în acest ranking, precum Belgrad/Serbia, Lubliana/Slovenia, Budapesta-Szeged/Ungaria, Zagreb/Croaţia, Vilnius/Lituania.

  • ”Am avertizat asupra acestui lucru de mai mulţi ani, dar nu s-au luat măsuri la nivel naţional. Şi nu mă bucur că am avut dreptate! Nu este plăcut ce voi spune, dar este adevărat şi numai aşa putem fi raţionali în deciziile care ar trebui luate în viitor”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

El arată că, structural, România a păstrat ”arhitectura academică” stabilită de reforma comunistă din 1948.

  • ”Spre exemplu, dacă din universităţile tradiţionale nu se separa atunci medicina sau dacă am fi corectat această denaturare la timp după Revoluţia din 1989, astăzi România avea cel puţin trei universităţi în acest ranking (pornind de la universităţile istorice din Bucureşti/Cluj-Napoca/Iaşi, dar şi din alte centre universitare deja cu tradiţie). Asta pentru că domeniul biomedical este cel în care se publică şi se citează cel mai mult. Universităţile din Belgrad (Serbia), Lubliana (Slovenia), Zagreb (Croaţia), Vilnius (Lituania) etc. sunt incluse în rankingul Shanghai pentru că sunt cu adevărat comprehensive (incluzând pe lângă ştiinţele universitare clasice şi medicina şi alte componente complexe de inginerie/tehnologie). Modele în care universităţile comprehensive nu au şi componenta biomedicală mai există, dar sunt rare în peisajul academic internaţional. Vorbim uneori în programele guvernamentale de concentrări academice, dar când este să unim universităţi sau universităţi cu institute găsim mereu contraargumente (cele mai multe puerile la o analiză serioasă), adesea pentru protejarea unor interese locale sau personale”, explică David.

El adaugă că Franţa şi Ungaria au concentrat resurse academice şi, astfel, au prezenţe adecvate în clasament.

  • ”UBB nu a fost susţinută absolut deloc specific pentru a se menţine în rankingul Shanghai global (a fost susţinută, la fel ca celelalte universităţi, doar pentru prezenţa în unele domenii din acest clasament). Mai mult, toată filosofia finanţării, inclusiv a finanţării competitive, nu a fost niciodată gândită în logica de a susţine simultan atât intrarea mai multor universităţi româneşti în clasamente (obiectiv corect!), cât şi dezvoltarea celor care sunt deja acolo; din păcate, noi am accentuat în ţară – prin toate mijloacele de evaluare şi finanţare – doar intrarea mai multora. Ne-au lipsit programe de excelenţă cu adevărat, după modelul Franţei, Germaniei sau Poloniei. Asta a fost o strategie uneori falimentară, deoarece alţii din afară au crescut mai repede şi mai mult decât noi şi astfel ţara a rămas nereprezentată în clasamentul Shangahi (ARWU)”, arată rectorul UBB.

El susţine că universitatea a luat ”măsuri interne importante”.

  • ”Astfel, am reuşit să creştem ceea ce depinde de noi – numărul publicaţiilor Web of Science – şi am rămas şi acum primii în ţară între universităţi după ultima actualizare a Essential Science Indicators (ianuarie 2013 – aprilie/iulie 2023); iar asta în condiţiile în care nici jumătate dintre cadrele academice ale UBB nu au ca rezultat ştiinţific specific domeniului lor publicaţiile Web of Science (ex. umaniştii publică cărţi/capitole). Premiile Nobel/Fields Medals şi Higly Cited Researcher nu depind însă de noi (am avut un reprezentant în Higly Cited Researcher, dar nu şi în acest an). Am iniţiat dezvoltarea componentei biomedicale, pentru a corecta modelul comunist, dar va dura până se vor vedea rezultatele. În principiu, aceste măsuri ne ajută în multe rankinguri majore (spre exemplu în clasamentul QS 2024 UBB are cea mai bună performanţă din ţară şi din istoria sa), dar nu şi în rankingul Shanghai (ARWU)”, mai afirmă Daniel David.

Potrivit comunicatului, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din ţară (prin numărul de programe şi caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară şi germană), cu tradiţia academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând, de asemenea, cea mai mare comunitate academică din ţară (cu aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localităţi şi 11 judeţe).

De la fondare, UBB face parte din galeria universităţilor de prestigiu şi de referinţă din România, de şapte ani aflându-se pe prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaţionale majore ale universităţilor. În plus, de mai mulţi ani UBB ocupă primele poziţii în ţară în rankingurile internaţionale globale şi pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universităţi ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unităţi CDI integrate în reţele europene, laboratoare didactice modernizate şi integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internaţional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizaţia unora din cele mai prestigioase universităţi europene world-class/research-intensive, a primit distincţia europeană HR Award for Excellence.

Nicio universitate din România nu mai face parte din Clasamentul Academic Ranking of World Universities (ARWU), realizat, încă din 2003, de Shanghai Ranking Consultancy. Harvard este, pentru al 21-lea an consecutiv, pe locul 1 în lume. Anul trecut, singura universitate română din clasament a fost Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. poate compenseaza tovarasul BODE de la PSDNLUDMR cu lucrarea lui de doctorat, ca tare ati mai sarit in sus si repede sa spuneti ca nu e plagiata

    si cate or mai fi …..

    mai mira pe cineva ca ROMANICA EDUCATA are asa rezultate ? ca prin ce aud de pe la cunoscuti universitari, studentii iau 5 numai prin prezenta fizica, ca daca sunt dati afara, le scade numarul de studenti , si nu e bine .. si asta tot o realizare marca PSDNLUDMR

    • Asta e rezultatul, daca universitatile au dat diplome de doctor in stiinta, pe baza plagiatelor, unor Neica-Nimeni, semidocti, care au ajuns la conducerea României! Era doar o chestiune de timp până să se simtă efectul…

    • nu doar PSD e vinovat, ultimii ani de la PNL a fost educatia , iar ROMANICA EDUCATA a fost proiect de tara a TRADATORULUI de aproape 10 ani
      PSDNLUDMR e vinovat
      pacat ca in guvernare PDL, Funeriu nu a fost sprijit , a venit cu multe lucruri bune si a fost bine intentionat, dar nu ne mira, toti PDL-istii sunt la PSD .. adica PNL

  2. UBB top scut pentru Electricianul Bode ! Rusine Rectorului !

  3. De ce nu se face o universitate a combinatorilor ci programe de doctorat in smecherie ? Am ajunge pe locul intai pe tot globul !

  4. Vorbeste de parca nu era el cel îndrituit sa ia masuri, ci femeia de serviciu…

  5. Cine se scuză se acuză.

  6. Corecta remarca. Pare inceputul sfarsitului pentru credibilitatea lui David, pe care si eu i-o acordasem. Inca o dezamagire.

  7. Dar poate că, încet-încet, și UBB ul a devenit un loc călduț pentru nepoței, pretenari și amante. Iar aceștia, de la an la an, au livrat mai puține lucrări in reviste internaționale, dar mai multe cafele și suete mai lungi la Casa Universitarilor. Lefurile sunt cu mult mai bune, și au început să moțaie cu barba-n piept la birou.

  8. Atâta vorbarie. Mai scurt zicea ‘mafia conduce cam tot in ro, chiar si universitatile.’ Poate, poate am fi pe primul loc dacă ar fi o universitate de manele. Cum să faci performanta cu manelisti, tractoristi, ghiolbani, tartani si corupti, profesori si elevi! La gramada!

  9. Ca de obicei, Clujul vrea bani cu carul ca după aia să se impăuneze cu topuri false. Gata, băieți, sunteți pe persoană fizică, s-a ajuns la fundul sacului. Puneți osul la treabă și nu mai dați diplome de doctorat ca la piață….sau voi nu puteți mai mult ? Notorietatea se câștigă, nu se cumpără cu bani publici. Nu poate munci toată țara pentru voi.

  10. Pai, nu v-am auzit protestând public și puternic împotriva politicilor acestora, cu care nu sunteți de acord, domnule rector.

    Sau, de fapt, sunteți de acord și nu este nicio problema…Le criticat-o doar așa, de ochii presei?

  11. se vede ca a trecut analfabetul si hotul maCiuca pe la butoane.

  12. Cum imi sterg contul de la G4? M-am plictisit sa nu inteleg filtrele. Multumesc.

  13. Dupa ce a dat o mana zdravana de ajutor la spalarea lui Bode acum se vaita ca UBB a ajuns in pubela invatamantului mondial! alti tovarasi sunt de vina ,el nu are nici o raspundere !

  14. Atata timp cat mediul universitar fara exceptie precum si universitatile accepta si tac cand avem doctori precum maCiuca, Bode, dar si toti ceilalti din gasca lor numita „parlamentari”, nu vad de ce comentariul dlui David ar fi de bagat in seama. El se plange ca nu are sapun la toaleta pe cand scoala arde si nu a avut apa niciodata. Nu am vazut niciun universitar sa arate cu degetul spre doctorii care ne conduc iar UBB apropo abia-abia s’a miscat si a gasit cu chiu cu vai un procent de rasul curcilir ca fiind cu probleme (nu copiat!!) In doctoratul lui bode

  15. Zeci de ani in care au fost insurubati in invatamantul superior pile, amante, plagitori, nulitati profesionale cu spate politic si asa mai departe. Armata unora ca Nastase, Campenu, Rafila, Tudorel, Oprea, Bode si toti acolitii a reusit ce si-a propus. Practic am ajuns la nivelul Africii in materie de studii universitare.

    Serbia vine dupa un razboi crunt si e intr-o perioada foarte tulbure, cu perspective incerte de a intra in UE. Si totusi, are doua universitati in prima mie mondiala.

    Cred ca ar trebui sa realizam ca suntem in ceasul al 12-lea si sa facem naibii ce trebuie, fiecare dintre noi. Asta daca mai vrem sa avem o tara pentru copiii nostri.

  16. Fugiți… plecați cât mai repede din țară! Când singurele specii care mai prosperă sunt paraziții, țara este pe moarte .

  17. E mai ușor de rezolvat cu doctoratele speciale la universități minore.