G4Media.ro

Ucraina anunță noi atacuri rusești asupra silozurilor de cereale și depozitelor dintr-un…

Sursa foto: Facebook / Corina Davidov

Ucraina anunță noi atacuri rusești asupra silozurilor de cereale și depozitelor dintr-un port dunărean

Atacurile aeriene ruseşti asupra sudului Ucrainei au avariat în cursul nopţii silozuri de cereale şi depozite într-unul dintre porturile fluviale de pe Dunăre, o facilitate cheie pentru transportul de cereale, a declarat miercuri guvernatorul regiunii Odesa, relatează Reuters, citat de News.ro.

„Teroriştii ruşi au atacat regiunea Odesa, de două ori, noaptea trecută, cu drone de atac”, a declarat guvernatorul Oleh Kiper pe aplicaţia de mesagerie Telegram. „Ţinta principală a fost infrastructura portuară şi de cereale din sudul regiunii”, a precizat el.

„Unul dintre porturile de pe Dunăre a fost lovit de bombardamentele inamice, care au avariat depozitele şi instalaţiile de depozitare a cerealelor. Incendiile au fost stinse rapid de către Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă”, a declarat guvernatorul, fără a preciza dacă este vorba despre portul Reni sau Izmail.

Forţele aeriene ucrainene au declarat că au distrus 13 drone lansate de Rusia deasupra regiunilor Odesa şi Mikolaiv din sud, dar nu a fost imediat clar câte drone a lansat Rusia.

Anterior, forţele aeriene ucrainene anunţaseră că un grup mare de drone ale armatei ruse a intrat în regiunea gurilor Dunării şi s-a îndreptat spre portul fluvial Izmail, aflat în apropiere de graniţa cu România.

Grupurile de social media au raportat că au auzit tiruri ale sistemelor de apărare aeriană în zona din apropierea celor două porturi dunărene, Izmail şi Reni.

Guvernatorul Oleh Kiper le-a cerut locuitorilor din districtul Izmail, în jurul orei 1:30, să se pună la adăpost, dar a anulat alerta de raid aerian o oră mai târziu.

Prin porturile ucrainene de pe Dunăre erau transportate un sfert din exporturile de cereale înainte ca Rusia să se retragă din acordul susţinut de ONU care asigura un transport sigur pe Marea Neagră. De atunci, porturile Izmail şi Reni au devenit principala rută de ieşire, cerealele fiind trimise pe barje către portul Constanţa pentru a fi expediate mai departe.

Un atac rusesc asupra portului Izmail a dus la creşterea preţurilor mondiale ale alimentelor la începutul lunii august.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează