G4Media.ro

Un proiect „aberant” de tăiere a copacilor generează controverse într-un oraş din…

Sursa foto: © Dudlajzov | Dreamstime.com

Un proiect „aberant” de tăiere a copacilor generează controverse într-un oraş din Insulele Canare

Un grup de presiune de pe o insulă importantă pentru industria de ecoturism din Europa depune eforturi pentru a salva arborii dintr-o specie îndrăgită, pe care autorităţile intenţionează să-i taie, în cadrul unui program de înfrumuseţare urbanistică, informează Reuters, citată de Agerpres.

Opozanţii demersului de pe insula La Gomera din arhipelagul Canare spun că demersul este o atrocitate, iar sâmbătă vor organiza o acţiune de protest. Petiţia iniţiată pentru oprirea tăierii copacilor-flacără, ale căror flori de un roşu strălucitor îi transformă într-un magnet pentru turişti, a strâns peste 1.200 de semnături.

Copacii au oferit timp de decenii umbră pe străzile din San Sebastian, punctul de sosire pe insulă a numeroşi vizitatori, dar se numără printre zecile de arbori doborâţi în ultimele săptămâni din ordinul primarului Angelica Padilla, care a fost realeasă în luna mai.

”Planul de înfrunuseţare” al oraşului, susţinut de Grupul socialist Gomera, formaţiune politică aflată la guvernare în această insulă, presupune înlocuirea arborilor maturi, din specii non-native – considerate invazive şi care includ totodată varietăţi de ficus – cu specii indigene.

Biroul lui Padilla nu a răspuns unei solicitări din partea Reuters pentru comentarii.

Ea a declarat pentru televiziunea din arhipelag, potrivit unui clip publicat joi pe Facebook, că toţi copacii-flacără din oraş, ”foarte agresivi”, vor fi tăiaţi pentru îmbunătăţirea accesului pietonilor şi pentru a împiedica ca rădăcinile acestora să avarieze conductele de apă.

Ventura del Carmen Rodriguez, purtătoarea de cuvânt a oraşului din partea principalului partid de opoziţie, Partidul Socialist (PSOE), a etichetat tăierea drept ”o atrocitate”, numind-o ”aberantă”.

”Ne confruntăm cu schimbările climatice şi încercăm să creăm un San Sebastian verde. Nu înţeleg”, a declarat ea pentru Reuters.

Cunoscută pentru peisajele uimitoare şi pentru pădurea de dafini inclusă în patrimoniul UNESCO, La Gomera a înregistrat cea mai călduroasă primăvară din ultimele decenii. În iunie 2022, autorităţile locale au declarat stare de urgenţă din cauza penuriei de apă. Vara aceasta, asupra Insulelor Canare s-au abătut mai multe valuri de caniculă.

Purtătorul de cuvânt al grupului de presiune, Javier Sanchez, a afirmat că tăierile ”absurde” au lipsit oraşul de umbra mult râvnită, precum şi de surse de oxigen, iar copacii nativi şi cei importaţi ”coexistă de mulţi ani” aici.

”Copacii-flacără sunt plantaţi de peste un secol în Insulele Canare şi sunt îndrăgiţi pentru că oferă multă umbră vara şi flori frumoase”, a spus el.

Laura Concepcion, biolog la World Biosphere Reserve din insula învecinată La Palma, a spus că arborii-flacără nu pot fi consideraţi o specie agresivă.

”Nu sunt invazivi ca alte plante ornamentale”, a spus ea, adăugând că rădăcinile puternice de suprafaţă ar putea, dacă nu sunt gestionate corespunzător, să provoace probleme în mediile urbane.

Rodriguez a recunoscut că rădăcinile copacilor-flacără din San Sebastian interferează cu conductele şi deformează pavajul în anumite locuri. ”Dar soluţia nu este tăierea arborilor”, a spus ea. ”Ci tăierea rădăcinilor, îmbunătăţirea pavajului, iar copacii lăsaţi să crească, protejând şi conductele în acelaşi timp”.

Sursa foto: © Dudlajzov | Dreamstime.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...