G4Media.ro

Masterclass de benzi desenate istorice, la Brașov / ”E o adevărată provocare…

Sursa Foto: CJ Brasov

Masterclass de benzi desenate istorice, la Brașov / ”E o adevărată provocare să vezi unde intervii pe o faptă istorică și îți pui întrebarea «ce-ar fi fost dacă se întâmpla altfel?»”

11 tineri studenți sau masteranzi participă, de marţi, până joi, inclusiv, la cea de-a doua ediție a masterclassului de bandă desenată istorică, activitate ce are loc în avanpremiera Festivalului Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov, care începe de vineri, relatează Agenția de presă Rador, care citează radio Brașov.

Cei 11 tineri, din țară, precum și unul din Serbia, învață la Brașov să se specializeze în acest segment, sub îndrumarea a 3 coordonatori, nume importante în domeniu. Unul este Marko Stojanovici, din Serbia, al doilea este profesorul Victor Drujiniu. Cel de-al treilea este artistul Octav Ungureanu.

„Trebuie să profite cât mai mult de experiența coordonatorilor. Avem un scenarist foarte bun din Serbia, un desenator foarte bun din România. Am onoarea să fiu și eu printre coordonatori și să le împărtășesc din experiența mea, despre cum se lucrează profesionist cu o editură, cum lucrezi la un proiect, cum îndeplinești cerințele unui proiect și la asta trebuie să fie atenți și studenții, pentru că timpul e foarte scurt și trebuie să facă ceva și creativ, și în același timp să și cerceteze fapte reale, istorice, apoi să-și imagineze cum lucrurile au luat o întorsătură și să creeze din asta o poveste”, spune Ungureanu.

Misiunea tinerilor nu va fi deloc una ușoară, după cum a spus și directorul Festivalului, istoricul Nicolae Pepene.

„Bandă desenată istorică înseamnă în primul rând documentare, înseamnă un scenariu foarte bun. Aș vrea să subliniez că tematica masterclassului este cea a festivalului – istoria contrafactuală. Adică e o adevărată provocare să vezi unde intervii pe o faptă istorică și îți pui întrebarea «ce-ar fi fost dacă se întâmpla altfel?». Aici, pentru artiști e și o ușurare, pentru că nu trebuie să meargă în detaliul evenimentului istoric, dar, în același timp, îi pune la încercare, pentru că este foarte greu să-ți închipui istoria altfel decât s-a întâmplat, dacă, de asemenea, nu cunoști foarte bine evenimentul al cărui destin vrei să-l schimbi”, explică Nicolae Pepene. Cu toate acestea, tinerii sunt foarte entuziasmați.

„Am auzit de la colegii mei de la facultate – că am făcut licența în grafică – și fix în ultima zi când s-a putut aplica, am aplicat. Eu făcând licența în bandă desenată, am o mare pasiune pentru banda desenată și am vrut să aflu mai multe și despre partea asta de istorie și ilustrarea istoriei în bandă desenată, prin intermediul acesta. Mi s-a părut interesant”, a spus Bianca Perlea. Până la sfârșitul lunii septembrie, tinerii vor trebui să pregătească mai multe lucrări, în urma acestui masterclass, iar ele vor fi expuse atât la Brașov, cât și la București, la Biblioteca Națională.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...