G4Media.ro

Robert F. Kennedy Jr., candidat la nominalizarea democrată pentru alegerile prezidențiale din…

Sursa foto: © Jbrown777 | Dreamstime.com

Robert F. Kennedy Jr., candidat la nominalizarea democrată pentru alegerile prezidențiale din SUA, a dat în judecată Google şi Youtube, considerându-se cenzurat

Politicianul american Robert F. Kennedy Jr, nepotul lui John F. Kennedy şi candidat la nominalizarea democrată pentru alegerile prezidenţiale din 2024, a dat în judecată platforma YouTube şi compania-mamă Google în legătură cu „moderarea” conţinuturilor pe care le-a postat, relatează vineri dpa, citată de Agerpres.

Robert F. Kennedy Jr, în vârstă de 69 de ani, susţine că i-a fost încălcată libertatea de exprimare şi că SUA „au luat măsuri extraordinare sub conducerea lui Joe Biden pentru a-i reduce la tăcere pe cei pe care nu vor ca America să-i audă”.

În pofida popularităţii sale câştigate prin intermediul unor resurse media „conspiraţioniste” online şi a presei de dreapta, ca Fox News, Kennedy nu se numără între favoriţii democraţilor, fiind cotat într-un recent sondaj cu nu mai puţin de 60 de puncte sub Joe Biden, şi a fost admonestat chiar de propria sa celebră familie politică.

Fiul candidatului la preşedinţie Bobby Kennedy, asasinat în 1968, Kennedy Jr este un critic al vaccinurilor, inclusiv al celor utilizate pentru a contracara pandemia de coronavirus.

În acţiunea depusă miercuri la un tribunal din Delaware, unde au sediul Google şi YouTube, acesta reclamă faptul că YouTube îi blochează postările pentru că le consideră „dezinformare medicală”, adăugând că face acest lucru „în baza unor comunicate de la administraţia Biden privind ce informaţii să fie cenzurate”.

Echipa legală a lui Kennedy îşi exprimă de asemenea preocuparea că această problemă se va agrava pe măsura apropierii alegerilor.

Între numeroasele controverse legate de afirmaţii ale lui Kennedy Jr se numără cele spuse de acesta la un eveniment de luna trecută referitor la coronavirus, afirmaţii considerate de unii critici ca fiind antisemite.

„COVID-19 este setat să atace caucazieni şi negri. Rasele cele mai imune la COVID-19 sunt evreii aşkenazi şi chinezii”, a declarat politicianul american.

Ulterior, el a transmis pe Twitter că declaraţiile sale au fost scoase din context şi că nu a dat de înţeles niciodată că „efectul etnic a fost proiectat în mod deliberat”.

Un purtător de cuvânt al Google a asigurat pentru Daily News că standardele pe care le aplică sunt aceleaşi pentru toţi utilizatorii platformei YouTube, unde canalul Team Kennedy are peste 46.000 de abonaţi şi 1 milion de vizualizări, şi a calificat drept neîntemeiate cele reclamate de politicianul democrat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. un democrat ce nu trage stanga, mai rar, dar uite ca mai sunt.

    • Democrat datorita stramosului sau care a fost democrat. Ca altfel e un conspirationist de extrema dreapta care s-ar putea lua de manuta fericit cu trump si DeSantis.

  2. tiberius :)))