G4Media.ro

PSD Sibiu cere demisia conducerii PNL Sibiu, în cazul viceprimarului prins cu…

Sursa foto: PSD Sibiu

PSD Sibiu cere demisia conducerii PNL Sibiu, în cazul viceprimarului prins cu fraudă din fonduri europene / ”Raluca Turcan avea un pic și-l prezenta public drept un arhanghel al competenței și al corectitudinii” / Liberalul a demisionat și acum este directorul unei școli

PSD Sibiu cere printr-un comunicat de presă demisia conducerii PNL Sibiu, după ce viceprimarul liberal al municipiului, Alexandru Dumbravă, a demisionat în urma unui acord semnat cu procurorii europeni prin care recunoaște o fraudă de 30 de mii de euro, bani europeni.

După ce a renunțat la calitatea de consilier local și cea de viceprimar, Dumbravă a cerut să-și preia postul de director al Școlii Gimnaziale Roșia, pe care l-a câștigat prin concurs, în anul 2021.

Acesta poate din punct de vedere legal să ocupe această poziție, până când nu va avea trecute în cazier faptele penale.

”Nu am văzut niciun lider PNL Sibiu, cum ar fi Daniela Cîmpean sau Raluca Turcan, care l-au susținut până în pânzele albe pe domnul Alexandru Dumbravă, să iasă public, să-și dea demisia sau, în cel mai rău caz, să-și ceară public scuze pentru faptul că l-au susținut pe domnul Dumbravă în demnități publice extrem de importante. Ar fi fost niște gesturi de decență și normalitate, valori morale care, constatăm, lipsesc cu desăvârșire la PNL Sibiu.

Doamnele care reprezintă conducerea PNL Sibiu nu spun nici măcar dacă acesta a fost exclus din partid. Despre indecența și tupeul domnului Dumbravă de a face cerere pentru a fi repus în funcția de director al Școlii Gimnaziale Roșia ce ar mai fi de spus? Așa înțelege PNL Sibiu că trebuie să meargă lucrurile în România Educată: că fostul lor viceprimar, vicepreședinte al PNL Sibiu, omul care a semnat o înțelegere cu procurorii europeni prin care își recunoaște furtul din fonduri europene și cere o pedeapsă de 2 ani și  3 luni cu suspendare, poate să fie director al unei școli și să continue să predea, ca profesor. În concepția PNL Sibiu, domnul Dumbravă le poate fi mentor elevilor și dascălilor! Eventual, le poate da lecții despre cum să fure, iar atunci când sunt prinși, să cadă la înțelegere cu procurorii, pentru a nu primi pedeapsă cu executare, și cum să-și asigure sprijin politic de la PNL Sibiu, ca să nu pățească nimic”, scrie PSD Sibiu într-un comunicat de presă.

Social-democrații admit că fostul viceprimar are dreptul de a munci, pentru a se întreține, ”dar, totuși, se poate duce în mediul privat, nu într-o școală, să fie director și profesor, pentru că tinerii au nevoie de exemple pozitive de urmat în viață”, se precizează în comunicat.

”Cât timp ai un proces pe rol, în care ți-ai recunoscut vina și ai cerut să fii pedepsit cu 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare, considerăm că minima decență îți impune să renunți la cererea de a fi director de școală. În epoca ”României Educate”, cu oarecare mirare constatăm că liberalii sibieni promovează un director de școală penal.

Așteptăm, încă, demisiile sau măcar scuzele publice ale conducerii PNL Sibiu pentru această pată – galbenă – pusă pe obrazul Primăriei Sibiu”, se mai arată în comunicatul PSD Sibiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Acolo e locul unui escroc care a fraudat, la școală, sa educe generațiile viitoare cum sa fure fără sa fie prinși. Asta e logica USL.

  2. Cine știe ce relații or fi între ei…? Oricum, ea se pricepe, doar a ajuns pe funcții înalte!