G4Media.ro

Un taximetrist din Botoșani a returnat unui client o pungă cu 40…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un taximetrist din Botoșani a returnat unui client o pungă cu 40 de mii de euro / „Câștigi azi nemeritat, mâine pierzi mai mult”

Un taximetrist de 63 de ani din Botoșani a găsit în mașină o pungă cu aproximativ 40.000 de euro, uitați de un bătrân, relatează Botoșăneanul.

După ce a lăsat al doilea client și-a amintit de sacoșa din portbagaj și a mers să vadă ce este în interior.

Când a văzut banii a sunat de urgență la dispecerat pentru a anunța și a început să-l caute pe proprietarul banilor.

„Vreo 40.000 de euro cred că erau. În momentul în care am anunțat dispeceratul mi-au zis: bine că ați anunțat, dacă nu apare, mergeți la Poliție. Și tocmai bătrânul venise și m-au anunțat colegii: vezi că bătrânul te așteaptă. El era în față, eu în spate”, a declarat taximetristul Constantin Ionescu.

Când s-au găsit în cele din urmă, bătrânul cu lacrimi în ochi i-a mulțumit pentru gestul de omenie. Banii i-au fost înapoiați în prezența a doi colegi taximetriști, pentru siguranță.

„Câștigi azi nemeritat, mâine pierzi mai mult”

De-a lungul anilor, Constantin Ionescu a mai găsit tot felul de lucruri uitate în taxiul său.

„Bani nu am mai găsit. Telefoane. Chiar după ce am dus banii, am avut o familie, veneau din pelerinaj și au uitat un telefon. Eu nu l-am văzut, că acum după ce coboară, eu mă uit. L-am pus acolo și am așteptat să sune. Am anunțat la dispecerat, avea parolă, nu puteam umbla la el. A sunat cineva până la urmă, era nevastă-sa și a spus ce telefon au”, spune Constantin Ionescu.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Anaf-ul a văzut știrea asta ? Că pare de competența lor.
    Dar veneau din „pelerinaj”, or fi intangibili cei cu 40.000 de euro în pungă.