G4Media.ro

Avioane franceze, la Niamey pentru a evacua francezi şi europeni, după violenţele…

sursa foto: captura

Avioane franceze, la Niamey pentru a evacua francezi şi europeni, după violenţele de la Ambasada Franţei

Franţa a început marţi să-şi evacueze cetăţenii din Niger, unde un puci l-a răsturnat de la putere, la 26 iulie, pe preşedintele Mohamed Bazoum, iar două avioane militare închiriate de către Ministerul francez de Externe în vederea evacuării francezilor şi europenilor care vor să părăsească această ţară, în urma unor violenţe la sediul Ambasadei Franţei la Niamey, după puci, au aterizat în capitala nigeriană, anunţă marţi Statul Major al Armatei franceze, conform news.ro Ambasada precizează că operaţiunea are loc în ”coordonare cu forţe nigeriene”.

Ministerul francez de Externe a anunţat, la rândul său, că Franţa ar putea evacua ”cetăţeni europeni care doresc să părăsească ţara” El justifică această decizie prin ”violenţe care au avut loc împotriva Ambasadei noastre alaltăieri şi închiderea spaţiului aerian, care-i lasă pe compatrioţii noştri fără posibilitatea de a părăsi ţara cu propriile mijloace”.

Aproximativ 600 de francezi se află în prezent în Niger. Guvernul francez nu era în măsură să spună dacă operaţiunea se desfăşoară timp de mai multe zile, deoarece nu ştia încă câţi cetăţeni francezi vor să plece din această ţară.

De asemenea, Germania a recomandat marţi ”tuturor cetăţenilor săi din Niamey să accepte oferta” Franţei de evacuare la bordul unor avioane pe care Parisul le-a închiriat pentru a-i evacua pe francezi din Nigeria, relatează news.ro

Primul avion militar – alertat în noaptea de luni spre marţi – a decolat marţi dimineaţa de la o bază aeriană din sudul Franţei şi a aterizat pe aerodromul civil de la Niamey către ora 2.30.

Al doilea a aterizat marţi după-amiaza, a precizat într-o conferinţă de presă Statul Major.

Îmbarcarea se face pe măsură ce sosesc pe aeroport cei care vor să fie evacuaţi.

Este vorba despre avioane de tip Phénix, un avion de aprovizionare de vârf, care permite totodată transportarea de pasageri.

Și Italia a anunţat că este pregătită să-şi evacueze cetățenii cu un avion special închiriat de la Niamey – aproximativ 90 de persoane dintr-un total de până la 500 de italieni care se află în Niger, dintre care majoritatea sunt militari.

„O operaţiune de evacuare pe cale aeriană este ”în curs de pregătire”, din cauza degradării situaţiei securităţii în Niger, profitând de calmul relativ de la Niamey, i-a anunţat marţi Ambasada franceză în Niger pe francezii din această ţară„

Evacuarea urmează să se desfăşoare pe bază de ”voluntariat” şi cu avioane militare mici de transport militar – neînarmate.

La Niamey, în urma unor ploi puternice marţi dimineaţa, activităţile s-au reluat treptat, iar vehicule ale forţelor de securitate erau vizibile.

Franţa, o fostă putere colonială în regiune şi o susţinătoare a preşedintelui Bazoum – reţinut de la 26 iulie în reşedinţa sa prezidenţială – pare ţinta privilegiată a militarilor care l-au răsturnat de la putere, conduşi de către generalul Abdourahamane Tiani.

Ei au acuzat luni Franţa de faptul că vrea să ”intervină militar”, o acuzaţie dezminţită de către şefa diplomaţiei franceze Catherine Colonna, care a denunţat sloganuri antifranceze la o manifestaţie în faţa Ambasadei Franţei la Niamey, duminică.

Mii de manifestanţi în favoarea puciului au vrut să intre în ambasada franceză, dar au fost disperaţi cu tiruri de grenade lacrimogene.

Puciştii nigerieni au acuzat că tirurile de gaze lacrimogene s-au soldat cu ”şase răniţi, preluaţi de spitale” din capitală.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a ameninţat duminică să răspundă ”imediat şi intransigent” oricărui atac vizând cetăţeni francezi şi interese franceze în Niger.

Nigerul este una dintre cele mai sărace ţări din lume, în pofida resurselor sale de uraniu.

Comisia Europeană (CE) estimează marţi că ”nu există vreun risc” la adresa aprovizionării cu uraniu a Uniunii Europene (UE), după puciul din Niger, o ţară care reprezintă un sfert din aprovizionările europenilor, din cauza stocurilor deja constituite.

Nigerul – subminat de atacuri ale grupărilor jihadiste Stetul Islamic (SI) şi Al-Qaida – este a treia ţară din regiune în care are loc o lovitură de stat începând din 2020, după Mali şi Burkina Faso.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...